Pugilistul român Ronald Gavril l-a învins prin KO tehnic în repriza a opta pe americanul Scott Sigmon, sâmbătă, într-un meci programat pentru zece reprize la categoria supermijlocie, în gala profesionistă de la MGM Grand din Las Vegas (Nevada). Gavril (29 ani) a trecut peste singura sa înfrângere de până acum, suferită în martie, și a obținut două succese în aprilie și iunie. Ronald ''The Thrill'' Gavril a ajuns la a 14-a sa victorie la profesioniști (10 KO), în timp Sigmon (28 ani) are 25 de victorii (14 KO), 8 înfrângeri (4 KO) și un egal.''Câștigător prin TKO în runda a opta! Mulțumesc Mayweather Promotions și MGM pentru faptul că am fost undercard la această gală. Așa cum am promis, îmi continui drumul spre centura mondială'', a scris Gavril pe conturile sale din rețelele sociale imediat după meci.Main-eventul galei de la MGM Grand a fost meciul dintre americanii Floyd Mayweather Jr și Andre Berto (welter), românul fiind un membru al echipei campionului mondial Floyd Mayweather.Pugilistul american Floyd Mayweather a reușit, sâmbătă, în gala profesionistă de la Las Vegas, cea de-a 49-a victorie din cariera sa și l-a egalat din acest punct de vedere pe legendarul Rocky Marciano. De asemenea, și-a apărat titlul a 26-a oară, egalându-l pe Joe Louis