Deşi Primera Division s-a încheiat, Cristiano Ronaldo, atacantul Realului, are încă parte de marcaj om la om. De această dată, e vorba de un fotomodel din Rusia, Irina Shayk, care l-a urmat pas cu pas pe portughez în vacanţa petrecută în Corsica.
După ce luna trecută a fost surprins de paparazzi la Miami în braţele americancei Kim Kardashian, acum mijlocaşul de 25 de ani a fost fotografiat alături de rusoaica Irina Shayk, un superb fotomodel. Aceasta e foarte apreciată în lumea modei, după ce a devenit imaginea Armani Exchange, Intimissimi, Lacoste şi Guess, a apărut în catalogul Victoria’s Secret sau în revista Sports Illustrated.
Cei doi au fost surprinşi de revista spaniolă Cuore plimbându-se pe străzile din insulei franceze Corsica.
Au înotat în Marea Mediterană
Îndrăgostiţii au înotat în apele Mării Mediterane şi s-au iubit la bordul unui iaht luxos. Superba brunetă cu ochi verzi a ocupat poziţia 18 din 20 într-un clasament al celor mai sexy modele, alcătuit de models.com în 2008.