La conferința de presă au participat căpitanii și antrenorii celor două formații, Stelian Burcea și Mario Sagario, respectiv Lynn Howells și Esteban Meneses, precum și presedintele Federației Române de Rugby, Haralambie Dumitraș.

Iată ce au declarat cei prezenți la conferință:

Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby: ”Le urez bun venit prietenilor noștri, a devenit o tradiție să ne întâlnim de mai multe ori pe an. La anul le vom întoarce vizita, pentru că în vară vom juca la ei. Urez succes ambelor echipe și să avem un meci frumos sâmbătă. Este o toamnă frumoasă, și timpul ține cu noi, a fost o  presiune mare înaintea primului meci, însă am reușit o victorie mult-așteptată cu SUA, apoi am confirmat cu Canada și sperăm să terminăm cu o victorie. Este o aventură umană și sportivă, un moment care să ne dea mai multă încredere pentru calificarea la Cupa Mondiala”.

Stelian Burcea, căpitan România: ”Sper să nu mai jucam un meci în două zile, cum s-a întâmplat în iunie, asta ca să încep cu o glumă. Ne-am pregătit foarte bine, este important să încheiam anul cu un meci extraordinar, avem nevoie să confirmăm ce am realizat până acum. Știm toți că este un meci dificil, este o altfel de echipă ca joc față de cele pe care le-am întâlnit până acum. Suntem pregătiți pentru orice surpriză. Vrem să terminăm această serie de meciuri într-un ton pozitiv”.

Lynn Howells, antrenor România: ”Le urez bun venit prietenilor noștri, e bine să vă avem aici. Mă bucur că jucam din nou  împotriva unor echipe care practica un rugby bun, echipe care pregătesc și ele campania de calificare la Cupa Mondiala din Japonia. Ne așteptam la un meci diferit, jocul echipei Uruguay ridica multe semne de întrebare echipei noastre și vom încerca să raspundem la ele. În vederea debutului campaniei de calificare din primăvară vom continua să încercăm jucători noi și sâmbătă, pentru că dorim să avem un lot cât mai valoros și mai bine pregătit”.

Mario Sagario, căpitan Uruguay: ”Ne place aici, am fost și în luna iunie, când ne-am întâlnit la Nations Cup. Suntem nerăbdători să jucăm cu România, ne așteptam la un meci greu, ei vin după două victorii și vor dori să mențină această linie. Noi am avut o săptămână bună de antrenamente și vrem să dăm ce avem mai bun pe teren”.

Esteban Meneses, antrenor Uruguay: ”Vă mulțumesc pentru primirea de care am avut parte. Așteptăm meciul cu România, știm că este o echipă bună, care și-a schimbat stilul de joc, cu înaintași puternici și jucători de treisferturi foarte rapizi. Sperăm să facem un meci bun sâmbătă”.

Meciul care va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie, ora 18:00 (în direct pe Dolce Sport 2), la Stadionul National ”Arcul de Triumf”.

Biletele pentru partida Romania – Uruguay sunt disponibile atât la magazinul FRR, cât și în rețelele partenere www.bilete.ro și www.myticket.ro. Prețurile biletelor sunt: Peluza (35 lei), Tribuna II (55 lei), Tribuna I (75 lei), Tribuna I VIP (110 lei) – cu acces nelimitat la cortul de catering cu mâncare și băuturi incluse, unde suporterii vor putea interacționa cu jucătorii naționalei.

 

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Observatornews.ro
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!