4.000 de oameni au venit să asiste la meciul cu CS Otopeni (2-0). Imediat după joc, pe “Municipal” a început fiesta cu lapte de vacă şi vodcă. Jucătorii au făcut turul stadionului şi au scandat cu suporterii. Foştii internaţionali Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu le-au oferit jucătorilor tricourile şi medaliile de campioni. Antrenorul Cristi Popovici şi căpitanul Ciprian Dinu vor fi declaraţi cetăţeni de onoare ai urbei. Înfiinţat acum 12 ani, clubul e patronat de Valeriu Iftime (53 de ani), om cu afaceri pe piaţa de servicii energetice, cu ferme de bovine şi cu herghelii. Preşedinte e Cornel Şfaiţer (47 de ani), absolvent de informatică, afacerist cu produse spirtoase.