Scandal la SSC Farul: ”S-a trimis notificare să nu mai folosească acest nume!”. SSC Farul Constanța este altă echipă cu mari probleme, care riscă să nu joace în Liga 2, cu toate că a obținut promovarea pe teren.Ciprian Marica a cumpărat recent brandul Farul Constanța, iar, mai nou, a notificat echipa suporterilor, SSC Farul, cea care urmează să joace în Liga 2, să nu mai folosească acest nume, a informat ziuadeconstanta.ro.
„Până acum, nu am primit nimic oficial în acest sens”, a declarat însă Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul. „Într-adevăr, s-a trimis notificare pentru ca SSC Farul să nu mai folosească numele Farul”, a spus Ciprian Marica pentru sursa citată.Până acum, s-a retras formația CS Afumați (în locul ei a revenit Metaloglobus), iar ACS Poli Timișoara și SSC Farul Constanța sunt pe buza prăpastiei, ele nefiind primite să se antreneze pe stadioanele pe care au jucat în ediția precedentă.