La ultimul amical al Franței, 3-0 cu Scoția, sâmbătă, la Metz, au fost prezenți secunzii naționalei. Viorel Moldovan și Ionuț Badea au studiat cu atenție jocul primului adversar de la Euro (vineri, ora 22.00, Stade de France).

”Franța are o foarte bună animație ofensivă, o bună circulație a balonului, o foarte bună mobilitate și dinamică din partea jucătorilor de la mijloc în sus. Schimbă foarte mult locurile. Și-au creat foarte multe ocazii, au și marcat 3 goluri… Dar au avut în față un adversar modest, care nu prea a pus probleme și care nu prea a contat în departamentul ofensiv”, a concluzionat Viorel Moldovan, al dolce-sport.ro.

Deși au văzut o echipă națională a Franței extrem de puternică, cei doi secunzi ai lui Iordănescu rămân optimiști.

„Fiecare echipă are puncte nevralgice. Nu trebuie să ne temem de nimic, trebuie să avem curaj, încredere. Avem toate șansele să ne bucurăm de acest Campionat European și mai puțin să ne gândim la partea negativă”, a spus și Ionuț Badea, pentru Dolce Sport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.