Sheffield Wednesday, cu atacantul român Sergiu Buș pe banca de rezerve, a produs surpriza Cupei Ligii engleze la fotbal, marți seara, prin victoria cu scorul de 3-0 în fața formației Arsenal Londra, în optimile de finală ale competiției.
Ross Wallace (27), Lucas Joao (40) și Sam Hutchinson (51) au marcat golurile ''bufnițelor'', într-un meci care a confirmat lipsa de succes a ''tunarilor'' în competiție. În cei 19 ani de când se află la Arsenal, antrenorul Arsene Wenger nu a câștigat niciodată trofeul. Evoluția cu Sheffield Wednesday a fost afectată și de faptul că londonezii au pierdut doi jucători în primele 20 de minute ale partidei, Alex Oxlade-Chamberlain și înlocuitorul acestuia, Theo Walcott, ieșind cu accidentări.Continuă sezonul mizerabil pentru Chelsea, echipa lui Jose Mourinho fiind eliminată de Stoke City la loviturile de departajare, cu 5-4, după ce reușise să trimită meciul în prelungiri. Tocmai vedeta Eden Hazard a rata lovitura decisivă din punctul de pedeapsă. Chelsea era deținătoarea trofeului.La penalty-uri s-au calificat în sferturi și Everton și Hull City.Rezultatele de marți din turul al patrulea al competiției (optimi de finală): Everton - Norwich City 1-1, după prelungiri; 4-3 la loviturile de departajare Hull City (II) - Leicester City 1-1, după prelungiri; 5-4 la loviturile de departajare Sheffield Wednesday (II) - Arsenal 3-0 Stoke City - Chelsea 1-1, după prelungiri; 5-4 la loviturile de departajareMiercuri se vor juca partidele: Liverpool - AFC Bournemouth Manchester City - Crystal Palace Southampton - Aston Villa Manchester United - Middlesbrough (II)