Nicoleta Albu şi Camelia Lupaşcu şi-au apărat ieri, la Varese (Italia), titlul continental cucerit anul trecut, la Plovdiv (Bulgaria). Cele două românce au dominat cursa de 2.000 de metri pe toată lungimea ei şi nu le-au dat nici o şansă adversarelor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fetele de la 8+1, medaliate cu aur după un parcurs fără greşeală. Medalii de bronz au obţinut echipajul feminin de dublu vâsle, format din Adelina Cojocariu şi Diana Bursuc, şi echipajul feminin de patru vâsle, alcătuit din Ionela Zaharia, Ioana Crăciun, Camelia Lupaşcu, Nicoleta Albu.
Pentru Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, cea mai plăcută surpriză a reprezentat-o medalia de argint câştigată de echipajul masculin de patru rame fără cârmaci, format din Vasile Cozmiuc, George Pălămariu, Cristi Pârghie, Florin Curuea.
“Mă bucur că, după ani de «secetă,» şi băieţii au început din nou să conteze în lumea bună a canotajului mondial. Veţi vedea că peste patru ani, la Olimpiada de la Rio, aceşti băieţi vor fi pe podium. Sunt convinsă că aşa se va întâmpla”, a declarat Lipă pentru Libertatea.
Aurul câştigat de Viorica Susanu (36 de ani) şi Georgeta Andrunche (36 de ani) cu echipajul de 8+1 reprezintă ultima performanţă importantă a celor două mari canotoare, care au anunţat că se retrag din activitate. De-a lungul timpului, Susanu a obţinut patru titluri olimpice, iar Andrunache a cucerit cinci medalii de aur la JO.
Potrivit legii, aurul obţinut la Campionatele Europene este recompensat de Agenţia Naţională pentru Sport cu 14.000 de euro, argintul cu 8.400 de euro, iar bronzul cu 5.600 de euro. “Toate aceste sume vor fi dublate”, a anunţat Elisabeta Lipă (foto), preşedinta federaţiei de canotaj. Prin urmare, statul îi va premia pe cei 19 sportivi medaliaţi la Europenele de la Varese cu suma totală de 442.400 €!