S-au întâlnit la Olimpiada din 2012, de la Londra şi, de atunci, între ele s-a legat o amiciţie. Camelia Potec a încercat atunci să îşi facă treaba cât mai bine în bazinul de înot, în timp ce Simona Halep să joace cât mai bine pe terenul de tenis. Sâmbătă după-amiază, s-au revăzut pe terenul de tenis, când Simona şi-a dat acceptul să susţină nataţia românească.Pe data de 19 noiembrie, la balul nataţiei, organizat la Cercul Militar Naţional, invitaţii vor putea licita un meci de tenis cu Simona Halep. Banii strânşi ca urmare a acestei licitaţii vor fi donaţi tinerilor înotători. Camelia Potec a ţinut să îi mulţumească personal Simonei pentru faptul că a acceptat să fie alături de ea la acest eveniment. ”Ne-am cunoscut în 2012 la JO de la Londra şi de atunci fiecare a încercat să facă cât mai multe pentru sportul pe care îl reprezintă. Astăzi însă, ne-am întâlnit pe terenul de tenis ca să discutăm despre un proiect al nataţiei pe care Simona a acceptat cu plăcere să-l susţină!Sportul ne-a educat, format şi prin sport susţinem cauze în care credem! Mulţumim Simona Halep!!!”, a precizat Camelia Potec pe contul ei de socializare.