În condițiile în care echipa de fotbal din Chiajna luptă pentru evitarea retrogradării, conducerea Concordiei s-a comportat total anormal față de jucători. După victoria cu CSMS Iași, președintele Cristi Tănase a solicitat ca salariile jucătorilor să fie plătite în avans, pentru a le oferi o motivație în plus jucătorilor lui Marius Baciu.Președintele echipei, Cristi Tănase, a explicat gestul făcut: “Sunt câteva persoane care anunță că la Chiajna sunt probleme uriașe. Așa de mari sunt problemele de aici că suntem primul club din România care le-a plătit salariile fotbaliștilor în avans. Da, e anormal într-un fotbal românesc, unde sunt jucători care au uitat numărul lunilor de când n-au mai fost plătiți. Am încercat să îi motivăm pe jucători înainte de Sărbătorea de Paște, ei au făcut tot posibilul și-au obținut victoria cu CSMS Iași, deci sunt probleme mari, cum ar spune unii”. În plus, pentru a-i apropia și mai mult pe jucători de staff-ul tehnic, format din Marius Baciu, Erik Lincar și Răzvan Rotaru, cei trei tehnicieni sosiți de curând la Chiajna, conducerea i-a invitat mâine seară, joi, la restaurantul “Doi cocoși”.