Asta deși se așteaptă să fie prezentate condițiile contractului care-l leagă de federație pe selecționerul Anghel Iordănescu (dacă au fost modificate clauzele, față de vechea înțelegerea, care a fost prelungită), precum și cuantumul primelor pe care le vor încasa oamenii care compun forul federal pentru calificarea României la Euro 2016 (deocamdată, nici fotbaliștii n-au încasat primele promise).

De asemenea, este de așteptat ca lui Florin Prunea să i se facă o contraofertă, pentru a renunța la litigiul de muncă pe care-l are cu FRF. Președintele de la CSMS Iași a fost ademenit cu 283.000 de euro, sumă pe care n-a acceptat-o. ”Eroul de la Cardiff” așteaptă ca instanța să-i dea dreptate și speră să primească peste 500.000 de euro. Următorul termen al procesului este programat 6 decembrie.

Nici problema antrenorilor Nicolor Napoli (CSMS Iași) și Flavius Stoican (ex-Voluntari) nu se va lua în discuție, pe motiv că este de competența Comisiei de Integritate și a Comisiei de Disciplină. Prinși că jucau la pariuri pentru case on-line ilegale pe teritoriul României, tehnicienii ar trebui scoși din fotbal pe loc. Lucru care încă nu s-a întâmplat.

Un personaj care știe bine dedesubturile fotbalului românesc a făcut dezvăluiri senzaționale, pentru SportNews, dând de înțeles că FRF n-are niciun interes să meargă până la capăt cu ancheta în acest caz: ”La pariuri joacă toți antrenorii din România, 70% dintre fotbaliștii din primele trei ligi ale României și doi oficiali ai FRF! Așa că, dacă s-ar aplica legile și regulamentele, s-ar închide tot fotbalul românesc!”.

Cele două personaje la care face referire respectivul sunt parte din boardul de conducere al Federației Române de Fotbal.

ALTE ARTICOLE PE SUBIECTUL PARIURILOR

Pe lista ONJN, ce vânează jucătorii de pe site-urile neacreditate, apar zeci de fotbaliști din Liga 1! Ei sunt în vizorul procurorilor. Riscă doi ani de suspendare!

Scandalul pariurilor ilegale ia amploare! FRF a solicitat o întâlnire cu conducerea ONJN

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.