Cârţu, care tocmai a retrogradat cu CSMS Iaşi, şi-a şocant prietenii din Craiova, pe care i-a anunţat că pleacă la Bucureşti pentru a-şi face un tatuaj!
Mulţi au crezut că glumeşte, însă “Sorinaccio” n-a stat pe gânduri. Unul dintre cei mai spectaculoşi tehnicieni autohtoni, omul care a rupt o bancă de rezerve la un meci de Liga Campionilor, şi-a făcut tatuajul la o vârstă la care alţii îşi cresc liniştiţi nepoţii.
Antrenorul şi-a desenat pe spate chipul lui Iisus, iar explicaţiile sunt exclusiv religioase, deşi amicii l-au tachinat, pretextând că acesta ar fi pierdut un pariu.
Imaginile cu Cîrţu “în operaţie” au fost postate pe Facebook de către angajaţii salonului din Bucureşti ales de tehnician.
“E un tatuaj reprezentându-l pe Iisus pe cruce. E omagiul meu pentru viaţa pe care mi-a oferit-o”, a spus Sorin.
«O fi căzut în misticism!»
Tehnicianul mai are un secret bine ascuns. Acum câţiva ani, Cârţu şi-a făcut un tatuaj minuscul - sigla Armani -, aproape de gleznă.
Când a aflat despre ultima iniţiativă a lui Sorin Cârţu, Rodion Cămătaru, fostul lui coleg de generaţie, a izbucnit în hohote: “Auzisem eu ceva prin Craiova… Sorin este mai copilăros, eu sunt mai de modă veche, mai serios, nu mi-aş face tatuaj. O fi căzut în misticism, mai ştii? O fi aderat la vreun cult! Sau poate că astfel vrea să se menţină tânăr. Credeam că-şi va tatua chipul lui Armani, căci e fan al italianului!”
Fotbaliştii sud-americani, în special cei brazilieni, sunt fani ai tatuajelor şi nu intră pe teren fără ca înainte să nu ridice mâinile spre cer, în semn de mulţumire faţă de Divinitate. Brazilienii Lucio şi Kaka au maiouri cu “I belong to Jesus”.
Kaka are pe ghetele de joc mesajul “Jesus in first place”. Şi fostul fotbalist britanic David Beckham are o mulţime de tatuaje cu Iisus Hristos. În schimb, argentinianul Diego Maradona îl divinizază pe Che Guevara.
Mutu e cel mai “pictat” fotbalist român. Atacantul lui Ajaccio are 23 de desene “gravate” pe piele. Printre ele, Adi are pe braţul drept numele lui Iisus în litere arabe şi Mântuitorul pe cruce.