Sorin Frunză, jucătorul pe care Adrian Porumboiu l-a acuzat în 2008 că a trădat Vasluiul: "Şi părinţii mă suspectau!"

Comentează
Arhiva foto

Libertatea: Sorin, cum era atmosfera la Vaslui când ai ajuns acolo?
Sorin Frunză: Am semnat în 2002 cu FC Vaslui, după ce retrogradasem cu Jiul Petroşani şi refuzasem o ofertă de la Gloria Bistriţa. Ne-am reunit la Huşi şi ne-am dus după o lună la Vaslui să ne antrenăm pe stadionul de joc. Parcă ajunsesem la Bagdad! Terenul era praf, tribunele erau fără scaune şi cu găuri, banii veneau mai greu sau deloc. Într-un an am promovat în B şi după alţi doi, în prima ligă, iar investiţiile au început să vină.
Cât de greu vor scăpa cei cinci jucători de eticheta de "blătuitori"?
Vor avea foarte mult de jucat, până să fie din nou priviţi ca nişte fotbalişti normali. Mie mi-a fost foarte greu să trec peste acuzaţia că aş fi "trântit" meciul cu Steaua. Toată lumea mă privea cu suspiciune, chiar şi mama şi tata nu erau total convinşi că spun adevărul. Abia după ce am luat titlul cu Unirea Urziceni şi i-am făcut acea dedicaţie domnului Porumboiu m-am mai liniştit. Mi-am dat seama că Dumnezeu e sus şi a recompensat un jucător de 31 de ani cu titlul şi meciuri în Liga Campionilor.
Cu Adrian Porumboiu ai mai vorbit?
M-a sunat, după ce am plecat de la Rapid, şi mi-a propus să mă întorc la Vaslui, că atunci a fost influenţat de anumite persoane din fotbal. Eu ştiu că nu e un om rău şi că a făcut acele declaraţi în 2008, pentru că ţinea la mine şi avea încredere. A fost dureros pentru că a crezut că l-am trădat. Dacă nu ţine la un jucător, după două zile îi trece şi vorbeşte normal cu el.
E prea mare presiunea acum la Vaslui?
E normal să fie aşteptări mari, pentru că se şi bagă mulţi bani. Credeţi că Adailton, care avea oferte să rămână în Serie A, alegea Vasluiul pe bani mai puţini? În 2002, eu m-am reprezentat singur, nu am avut impresar. Nici nu ştiai ce semnezi, vedeai pe parcurs. Vaslui e o echipă foarte bună şi cred că are în continuare şanse la titlu. A contat mult că nu au putut să transfere jucători, pentru că s-ar fi întărit considerabil.
Ai auzit despre meciuri trucate în Liga 1?
Eu am mai fost acuzat şi când jucam la Rapid că am trântit meciul cu Oţelul Galaţi, de aceea am semnat cu ei după aceea. Dar, dacă te gândeşti logic, cine e nebun să semneze cu un fotbalist despre care ştii sigur că vinde meciuri? Am văzut în presă fel de fel de discuţii despre pariuri puse prin Asia, dar eu, personal, nu ştiu despre meciuri aranjate în Liga 1. Prietenii mei ştiu că nu le permit nici să nu glumească cu aşa ceva la telefon, pentru că am familie şi nu vreau să fiu chemat să dau declaraţii pe la DNA. Dacă ştiam de pariuri şi puteam să fac avere, credeţi că îmi mai rupeam picioarele cu fotbalul?
 









Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!