Idila dintre Silvia şi Sorin Cârţu s-a născut în urmă cu 29 de ani, pe holurile Universităţii din Craiova. S-au întâlnit întâmplător. S-au privit cu interes. Apoi s-au căutat unul pe altul.
“Când l-am văzut prima dată pe Sorin, nu ştiam că e fotbalist. M-au fermecat ochii lui albaştri. A fost şi a rămas un bărbat atrăgător. Recent, când urmăream la televizor meciul dintre Poli Timişoara şi Steaua şi vedeam imagini cu soţul meu, am încercat să-l privesc din prisma femeii libere, nu a soţiei. Mi-am dat seama cât de frumos este”, ne-a povestit cu mândrie nevasta tehnicianului Stelei.
Silvia Cârţu continuă dezvăluirile: “Am fost geloasă în primii trei ani de căsătorie, dar Sorin nu mi-a dat niciodată motive să-l bănuiesc de infidelitate. A fost şi a rămas un soţ exemplar. Totuşi, dacă în aceşti ani m-a înşelat, îl felicit că a ştiut să păstreze acest secret”. Doamna Cârţu a încheiat râzând: “El îmi spune «mami», iar eu îl alint «tati». Doar când vorbim despre lucruri grave ne spunem pe nume”.