„Este o problemă. Am avut neşansa să pierdem doi jucători importanţi, Tahar şi Chipciu, suspendaţi, pe lângă ceilalţi accidentaţi. Cred că portarul al doilea în situaţia aceasta îşi va reveni şi va fi pe bancă, dar pe ceilalţi nu ne putem baza.

Ştim să abordăm jocul, ştim să jucăm şi să profităm de părţile mai puţin bune ale echipei adverse. Marcând primii, vom pune presiune. Şi eu când am fost jucător, abia aşteptam meciurile cu Dinamo. Ştiu ce simt jucătorii. Pe vremea mea, jucam numai pe teren neutru şi in deplasare şi, dacă nu mă înşel, de-a lungul anilor, palmaresul este în favoarea echipei noastre. Sunt jucători care înţeleg această rivalitate şi alţii care nu înţeleg deloc.

Niciodată nu am avut siguranţa şi convingerea că vom câştiga. Am pierdut pe Ghencea cu 3-0, a mai bătut Dinamo o dată cu 5-1, niciodată nu poţi să spui că una dintre cele două echipe e favorită, niciodată. S-au schimbat multe, s-a schimbat modul de a aborda o asemenea perioadă, în care echipa noastră, chiar dacă nu ne convine, este încă în reconstrucţie. Au plecat jucători importanţi şi au venit alţii care trebuie să le ia locul”, a comentat Dumitru Dumitriu, într-o conferinţă de presă.

O româncă a fost arestată, după ce a încercat să cumpere trei ceasuri scumpe. Ce i-a spus vânzătorului, acesta a înțeles că e ceva necurat la mijloc
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro

Cum arată la aproape 18 ani și ce se întâmplă acum cu Kassandra, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu, după ce a trecut deja prin 50 de operații
Viva.ro

„Uite, vezi, sunt lacrimi! Se vede clar. O minune!” Casa unor buzoieni a devenit loc de pelerinaj după ce două icoane au început să plângă din senin
Observatornews.ro
„Uite, vezi, sunt lacrimi! Se vede clar. O minune!” Casa unor buzoieni a devenit loc de pelerinaj după ce două icoane au început să plângă din senin
Fetița unor tineri polițiști a murit chiar înainte să se nască. Tatăl: „La spital când au consultat-o, totul bine”
Știrileprotv.ro
Fetița unor tineri polițiști a murit chiar înainte să se nască. Tatăl: „La spital când au consultat-o, totul bine”
Incident șocant într-un club de fiţe! Ema Uta ar fi fost agresată de Alex Bodi
FANATIK.RO
Incident șocant într-un club de fiţe! Ema Uta ar fi fost agresată de Alex Bodi
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 9 februarie 2023. Berbecii ar fi bine să-și mobilizeze voința, pentru a depăși obstacolele interioare care complică relațiile cu familia
HOROSCOP

Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE