4569-301315-lib_12_6630.jpg
Peste patru ani au trecut de la ultima victorie stelistă pe tabloul principal al cupelor europene. Pe 13 septembrie 2006, Steaua dădea marea lovitură la Kiev, unde câştiga cu un neverosimil 4-1, într-un meci din grupele Ligii Campionilor. Cum echipa lui Olăroiu ajunsese în sezonul trecut până în semifinalele Cupei UEFA, fanii formaţiei din Ghencea visau cu ochii deschişi că echipa lor poate reveni în elita europeană. Din păcate, a urmat dezastrul, Steaua nemaicunoscând gustul succesului în următoarele 26 de meciuri disputate în faza grupelor în Liga Campionilor sau în Liga Europa.

Au depăşit pe AEK

Atena Exceptând tururile preliminare, roş-albaştrii au chiar 28 de meciuri fără victorie pe tabloul principal, celor 26 de partide din grupe adăugându- li-se cele două eşecuri cu FC Sevilla, din 16-imile Cupei UEFA, sezonul 2006-2007.

Printre adversarii întâlniţi în aceşti patru ani au fost atât granzi ai Europei, precum Real Madrid, Lyon sau Bayern München, cât şi echipe mediocre, de genul Slavia Praga, Şerif Tiraspol sau Utrecht. Practic, este cea mai lungă serie fără victorie din 1992, de când s-a introdus sistemul de grupe, Steaua depăşind pe AEK Atena (25 de meciuri fără victorie în faza grupelor) sau pe Spartak Moscova şi pe Dinamo Kiev (câte 17 meciuri consecutive fără victorie în grupe).

Adio Liga Campionilor din 2012?

După eşecul CFR-ului cu Bayern şi remiza Stelei de la Utrecht, România a picat pe locul 14 în clasamentul coeficienţilor şi nu mai are garantat loc în Liga Campionilor din 2012.Vom evolua cu două echipe în tururile preliminare, iar situaţia se poate remedia doar dacă CFR şi Steaua vor reuşi să adune mai multe puncte decât formaţiile din Belgia, ţară care ocupă locul 13 în clasament.

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
Ce au descoperit anchetatorii în sângele lui Emi Pian. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce au descoperit anchetatorii în sângele lui Emi Pian. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație!
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
RECOMANDĂRI