Un fost mare fotbalist NEGOCIAZĂ cu Steaua: "Da, am venit să discut!"

Comentează

"Steaua nu se refuză" nu mai e un slogan la modă. Cei doi antrenori din ţară vizaţi de "roş-albaştri", Costel Gâlcă şi Mihai Teja, au preferat formaţii mai mici, cu obiective mult mai mărunte, dar unde pot lucra în linişte. SportNews.ro v-a informat azi, în exclusivitate, că tehnicianul Costel Gâlcă a fost ofertat de Viitorul Constanţa, iar Mihai Teja a preferat să-şi prelungească angajamentul cu "U" Cluj.

Presaţi de timp, şefii Stelei au găsit o soluţie din străinătate, fostul mare fotbalist croat Aljosa Asanovici, în vârstă de 48 de ani, a anunţat fanatik.ro. Acesta a înmulţit drumurile spre Bucureşti în timpul în care fundaşul Antonio Asanovici, fiul său, a jucat la Dinamo. Azi, Asanovici a venit din nou în România şi la această oră negociază, se pare, termenii angajamentului cu Steaua.

"Steaua e un nume uriaş"

Aljosa Asanovici n-a negat că se află în Bucureşti. El n-a uitat să adauge că ar fi dispus să preia campioana României. "Steaua? Ştiu cine este Steaua, normal! Nu am primit nicio ofertă de la Steaua, dar ar fi o onoare. Este un club uriaş al Europei, cu mari performanţe", a declarat Asanovici pentru sursa citată. În drumul ei spre grupele Ligii Campionilor, principalul obiectiv din sezonul viitor, Steaua s-ar putea duela în tururile preliminarii cu Dinamo Zagreb, campioana Croaţiei, echipă care îl are pe lista de achiziţii pe stelistul Iasmin Latovlevici!

Fiul său a ajutat-o pe Steaua!

Antonio Asanovici, fiul lui Aljosa, i-a dat o mână de ajutor Stelei în returul campionatului trecut, când încă juca la Dinamo. În derby-ul programat pe Ghencea chiar pe 1 martie, Antonio Asanovici a fost fundaşul care a greşit decisiv la golul "roş-albaştrilor" marcat de Claudiu Keşeru, în minutul 89. Dinamo conducea în acel moment cu 1-0, dar Asanovici, intrat de doar câteva minute pe teren, a uitat să facă marcaj la stelist, care a egalat.

A făcut parte din cea mai mare naţională a croaţilor

Aljosa Asanovici a fost un fotbalist uriaş, a marcat în poarta "roş-albaştrilor" într-un meci din grupele Ligii Campionilor din 1994, Steaua - Hajduk, scor 0-1, dar ca antrenor n-are o experienţă prea bogată. El a lucrat doar ca "secund" al lui Slaven Bilici la naţionala Croaţiei, în perioada 2006-2012, şi la Lokomotiv Moscova, în perioada 2012-2013. Aljosa Asanovici a jucat trei meciuri în naţionala Iugoslaviei, dar a avut şi 63 de selecţii în reprezentativa Croaţiei. În 1998, naţionala "şahiştilor" a ocupat locul trei la Campionatul Mondial din 1998, cea mai bună performanţă a sa din istorie. Atunci, echipa din care făcea parte şi Asanovici a scos România în faza "optimilor", după ce a câştigat cu 1-0.

"Da, de asta sunt la Bucureşti!"

Cu puţin timp în urmă, Aljosa Asanovici a recunoscut, pentru SportNews.ro, că a venit în Bucureşti pentru a purta ultimele negocieri cu campioana României: "Da, de asta sunt în Bucureşti! Am venit să discut cu Steaua, nu să-i reziliez contractul lui Antonio. Asta am făcut-o acum o lună". Aljosa Asanovici n-a dat amănunte despre detaliile contractului, dar, fiindcă n-are în spate un CV foarte impresionant, este de presupus că n-a cerut un salariu exorbitant.

În cazul în care tratativele cu Asanovici pică, conducerea Stelei păstrează o variantă de rezervă: Costel Gâlcă - Laurențiu Roșu. ”Cel târziu marți, vom anunța noul antrenor”, a fost anunțul oficialilor din Ghencea.

”Pe Costel Gâlcă îl rog să nu mă întrebe dacă să se ducă sau nu la Steaua. Dacă mă întreabă pe mine, îi spun să nu se ducă! Eu am fost acolo, am văzut ce e”, a spus Basarab Panduru la Dolce Sport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
15 sept.
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
15 sept.
Filmul lansat acum 48 de ani care a devenit unul dintre cele mai cenzurate din istorie: „Dezgustător și josnic”
15 sept.
Rusia se joacă cu nervii NATO: două incidente grave în două zile. Putin „nu se va opri”, avertizează șefa diplomației europene
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
15 sept.
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
15 sept.
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15 sept.
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
15 sept.
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?