Steaua - Terek Groznîi 1-1. Enache a deschis scorul din penalty. Torje a dat assist la golul egalizator. Alibec și Gnohere, din nou titulari

Comentează
Toate reacțiile după Steaua - FC Voluntari 2-2

Steaua - Terek Groznîi, al treilea meci amical al Stelei din 2017, este programat azi, de la ora 16.30, în Antalya. În primele două jocuri de verificare, „roș-albaștrii” au pierdut cu Qarabag (0-2) și au câștigat cu Vardar Skopje (1-0)Steaua a remizat cu Terek Groznâi, scor 1-1, în al treilea meci amical din 2017. După un eșec și o victorie, a venit, iată, și un egal. A fost un meci anost, cu multe greșeli, în care nu s-au creat multe faze spectaculoase, însă a fost un joc foarte „contondent”, cu o eliminare și destule „galbene”. Gabi Enache a deschis scorul, în minutul 56, dintr-un penalty dictat ca urmare a unui henț în careu al rușilor. În minutul 85, Terek a egalat prin Ablaye Mbengue, care a reluat cu capul, după o excelentă centrare a lui Torje.Din nou, găselnița cu Alibec și Gnohere s-a dovedit neinspirată, cei doi călcându-se în picioare de multe ori. În jocul Stelei nu se întrevede nimic nou față de jocul anost din toamnă.Minutul 90+3: Final de meci. Minutul 90: Stăncioiu a intervenit excelent la un șut deviat.Minutul 85: Gol Terek: Ablaye Mbengue a marcat cu capul, după o excelentă centrare a lui Torje. La Steaua a intrat și G. Simion.Minutul 83: Iese Alibec, intră Man. Minutul 81: Iese Pintilii, intră L. Filip. Minutul 73: Jakolis nu l-a putut învinge, cu o lovitură de cap, pe portarul rușilor, după un atac bine construit. La faza următoare, Adi Popa, singur cu portarul, a tras fix în acesta!Minutul 70: Torje a tras din lovitură liberă, dar mingea era să se ducă peste gardul de protecție din spatele porții!Minutul 68: Mare ocazie pentru Gicu Grozav, care a tras pe lângă, din apropiere. La ruși a intrat și Torje.Minutul 56: GOL STEAUA: Arbitrul a dictat penalty pentru un henț în careu și a transformat Enache.Minutul 52: A ieșit Muniru, a intrat Boldrin. Minutul 51: Niță a scos în corner un șut puternic, sub transversală. Minutul 50: Momcilovici a tras fix în brațele portarului. Minutul 48: Mare ocazie pentru ruși. Muriru și Moke au greșit flagrant, rușii au scăpat, Niă a respins, iar alt jucător de la Terek a tras peste poartă. Minutul 46: A început partea a doua. A ieșit Gnohere, a intrat Jakolis. Alibec e vârf împins acum. A mai intrat și Vlad Achim, în locul lui De Amorim. pe teren e și Enache. În poartă a intrat Stăncioiu. La cabine au mai rămas: Niță, Ov. Popescu.Minutul 45: Pauză. Nu s-a jucat nimic. Steaua n-are nicio idee în ofensivă, pasa lungă e „sfântă”, Gnohere e din alt film, iar Reghe îl strică și pe Alibec forțându-l să joace în spatele vârfului. Minutul 35: Adi Popa a prins, în sfârșit, un șut pe poartă, din lovitură liberă. Dar portarul lui Terek n-a avut emoții. Minutul 33: Tamaș a mai trimis un „avion” din lovitură liberă. Minutul 28: Gicu Grozav a executat o lovitură liberă de la 25 de metri central. A fost primul șut cadrat, însă Niță n-a avut emoții. Minutul 20: Nu se joacă nimic. Nu s-a creat nicio fază, nimic demn de remarcat. Minutul 10: Un prim atac mai închegat al Stelei s-a încheiat cu un șut aiurea al lui Ovidiu Popescu. Minutul 4: Tamaș a tras peste poartă din lovitură liberă.Minutul 1: Meciul a început. Gicu Grozav e titular la Terek.UPDATE: Echipa Stelei pentru meciul cu Terek: STEAUA: Fl. Niță - Ov. Popescu, Tamaș, Moke, Momcilovici - Muniru, Pintilii - A. Popa, Alibec, De Amorim - Gnohere.Rezerve: E. Stăncioiu - G. Simion, L. Filip, Tudorie, Jakolis, Mihalcea, V. Achim, Boldrin, G. Enache, Man.....La Terek Groznîi joacă și foștii dinamoviști Gabriel Torje și Gicu Grozav, care vor să bată ca să le facă o bucurie și „câinilor”."E un meci pe final de cantonament, toţi ne dorim să terminăm sănătoşi această perioadă de pregătire. Nu e important rezultatul, e doar un amical", susţine Torje.

Steaua - Terek Groznîi: la Steaua ar putea debuta Bălașa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: FCSB
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală