CFR Cluj îşi reface din temelii lotul pentru sezonul viitor. Echipa din Gruia este foarte aproape de un acord cu mijlocaşul brazilian Vicinius Oliveira Franco, în vârstă de 28 de ani, un jucător care anul trecut a fost obiectul unui transfer de 1 milion de euro, de la Braga la APOEL Nicosia, anunţă stiridesport.ro.
Brazilianul a venit în Europa în 2004, la 18 ani, fiind racolat de FC Porto, dar n-a jucat la "dragoni", fiind împrumutat rând pe rând la Nacional Madeira, Uniao de Madeira, Aves, Olhanense, Braga şi Moreirense, iar anul trecut a ajuns în Cipru.
CFR Cluj i-a mai achiziţionat în ultimele zile pe Daniel Stana (ex-Ceahlăul), Bruno Guima (un atacant portughez de 1,94 metri înălţime de la divizionara secundă lusitană Oliveirense) şi este aproape de semnarea unui angajament cu croatul Antonio Jakolis.