Suporterii ”lupilor” vor să dea în judecată organizatorii meciului Voinţa Sibiu - Petrolul: ”Nu am avut de unde să bem apă şi să facem pipi”

Comentează

Petrolul este, foarte probabil, cea mai susţinută echipă a Ligii I! De mult timp, o echipă «din provincie» a Ligii I nu a mai reuşit o astfel de desfăşurare de forţe cum a fost cea a suporterilor ”lupilor”, la Sibiu: 11 autocare, 8 microbuze, 50 de maşini mici, toate colorate în galben şi albastru. Cel puţin 800 de suporteri ai ”găzarilor„ au ajuns la meciul Voinţa - Petrolul, de pe ”Municipalul” din oraşul de pe Cibin.

”Ne-au spus că nu au bani de modernizări”

Deplasarea suporterilor a fost atent supravegheată de către Poliţie şi Jandarmerie, care au evitat, pe cât posibil, problemele. Conform declaraţiilor fanilor ploieşteni prezenţi la meci, problemele au apărut la intrarea pe stadion. ”Organizatorii ne-au cerut 30 de lei pe un bilet la peluză, în condiţiile în care, pentru localnici, tichetul în aceeşi zonă a stadionului era de 15 lei. În afară de asta, nu am avut condiţii minime. Ne-au înghesuit într-un ţarc de 500 de locuri pe toţi, şi eram vreo mie, între care măcar 100 de fete şi femei. Nu am avut nici măcar o toaletă unde să facem un pipi, trebuia să fi avut pamperşii la noi... Ca să nu mai zic de faptul că nu aveam nici o sursă de apă. Asta e marea civilizaţie de la Sibiu! La un moment dar, a venit un reprezentant al Voinţei şi ne-a spus că îi pare rău, dar nu sunt bani pentru modernizări. Parcă era mare cheltuială să pună un WC ecologic şi un furtun de apă! Să stea în Liga II dacă nu au bani!”, a declarat Răzvan S., unul dintre suporterii ”lupilor”, la emisiunea Presing, de la Prahova TV.

Merg şi la Protecţia Consumatorului

Fanii vor să dea în judecată clubul-organizator, care a vândut bilete la suprapreţ şi nu a asigurat condiţii decente, minimale, şi să se adreseze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). ”Să vedem dacă vom avea câştig de cauză..Biletele erau tipărite cu 30 de lei, ce să facem...Nu mai vorbim despre probleme de la intrarea în arenă... Am fost descălţaţi toţi, nimeni nu a scăpat! Ne-au pus să scoatem şi bateriile din telefon...Astea sunt condiţiile pe stadioanele din România...Şi la Dinamo, ne-au pus într-un loc, de eram la 200 de metri de teren...”, a continuat Răzvan. Galeria ”lupilor” îl acuză şi pe managerul Vivi Răchită că nu a intervenit pentru ca suporterii să primească bilete mai ieftine sau, mai târziu, că nu a anunţat observatorul de joc despre problemele fanilor: ”Noi l-am făcut ce este, noi îl vom da jos!”.
Conform site-ului oficial al clubului sibian, www.vointasibiu.ro, biletele la peluză pentru sezonul 2011-2012 (vezi captură) costă, într-adevăr, doar 15 lei, ploieştenii fiind nevoiţi să plătească 30 de lei. La nivel de cluburi, nu a existat nici un fel de reciprocitatea pentru suporteri. Iar anul trecut, când Petrolul juca la Strejnic, pe un stadion de 800 de locuri, cei câţiva fani ai oaspeţilor nu a fost primiţi pe stadionul arhiplin, urmărind meciul de după un gard!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
MONDEN
Alina Pușcaș
16:15
Propunerea surprinzătoare a Alinei Pușcaș pentru cadrele didactice: „Pentru profesori nu neapărat aceeași uniformă”
Roxana Hulpe, prezentatoarea știrilor Pro TV
16:00
Motivul pentru care Roxana Hulpe nu mai apare în fiecare weekend la pupitrul știrilor Pro TV. „Am zis stop!”
POLITIC
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
Ultimele știri
16:43
Pescobar își caută șofer. Ce salariu oferă Paul Nicolau: „Va fi susținut de mine”
16:40
Ucraina eliberează teritorii datorită operațiunii „Vivaldi”, în timp ce rușii se concentrează pe distrugerea Kievului cu atacuri cu drone și rachete
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica ziua complet”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
16:15
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a fost arestat în Elveția
Arhivă foto. Sursă foto: Getty Images
15:53
Arhiva istorică a Agenției AGERPRES va fi digitalizată printr-un proiect european de 7,5 milioane de lei: 100.000 de fotografii și texte istorice vor deveni accesibile publicului
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri