Steaua a pierdut în această iarnă doi dintre cei mai buni jucători, Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala, după ce ambii au fost convinși de Victor Pițurcă să li se alăture în Arabia Saudită, la Al Ittihad. Deși a semnat cu Al Ittihad, unde va evolua din vară, Szukala crede că nu vor fi probleme în privința înlocuirii sale la Steaua.”La Steaua vin mereu cei mai buni jucători din România. Avem o calitate foarte mare în lot. La capitolul fundași centrali, chiar nu este mare problemă pentru că sunt jucători de mare valoare, Luchin, Varela, Papp, plus că mai poti face un transfer. Toți trei pot fi titulari, i-am văzut la antrenament, la meciuri, toți sunt jucători de națională”, a declarat Szukala, pentru Digi Sport.În schimb, internaționalul polonez este conștient că Lucian Sânmărtean este mai greu de înlocuit, dar mizează pe ambiția tinerilor Stelei, Iancu și Stanciu, despre care speră să demonstreze că au valoare.”Luci este un fenomen, este foarte greu să găsești un Lucian Sânmărtean, dar asta este. Cred că se poate miza pe Iancu, pe Stanciu, care încep să facă performanță, să se trezească, depinde și de ce plan are Steaua, dar mereu au demonstrat că găsesc variante pentru a înlocui”, a mai adăugat Szukala.