Petre Rădan (47 de ani), “nea Paţică”, se ocupă de mai mulţi ani de grupare, iar acum vrea să ia legătura cu fostul dinamovist Gabi Torje, pentru a primi măcar un rând de echipament în dungi alb şi negru al lui Udinese. Avântul a urcat în vară din Onoare (liga a V-a) şi a şi câştigat primul meci din campionat. Luptă pentru promovare cu Talpa, Peretu sau Ţigăneşti! “Obiectivul e să ocupăm unul dintre primele cinci locuri. Dacă avem culoar, poate prindem barajul de promovare în Liga a III-a”, explică “nea Paţică”. În iulie, echipa s-a transformat din Avântul în Udinese. Iniţial, fără legătură cu italienii sponsorizaţi de Dacia. “Fiind din localitatea Uda şi jucând foarte bine, suporterii ne-au alintat Udinese. Acum însă, că Torje a ajuns la echipa peninsulară, suntem toţi fanii lui. O să luăm legătura cu Găbiţă, să-l rugăm să ne sprijine cu un rând de echipament alb-negru”, spune Rădan.
Până una-alta, trupa din Uda foloseşte banii daţi de primăriţa Florica Bărbulescu şi de câţiva sponsori şi utilizează un echipament elegant, albastru, tot italian. “Avem noroc că femeii îi place fotbalul şi ne-a dat bani legal, de la bugetul Primăriei. Anul trecut, am cheltuit 12.000 de lei. Anul ăsta, nu avem prime de joc, ci de obiectiv, în caz de promovare”, completează “nea Paţică”. Cea mai mare performanţă a celor de la Udinese e, până acum, accesul în finala Cupei, faza judeţeană, însă “italienii” visează la mai mult. “Avem ce ne trebuie: vestiare, apă curentă, teren împrejmuit. Sunt 10 echipe bune în judeţ, însă, dacă ne mai ajută şi «Torjinho», putem ajunge sus”, încheie Rădan.
Nu numai Torje i-ar putea ajuta pe cei din Uda. Comunitatea românească din Friuli, regiunea care cuprinde oraşul Udine, numără 15.000 de persoane. Iar românilor le-a mers foarte bine în Friuli şi unii şi-au dezvoltat afaceri profitabile. Ai noştri şi-au deschis alimentare, patiserii şi restaurante.
Comuna Uda Clocociov, situată în extremitatea estică a judeţului Teleorman, se compune din două sate: Uda Clocociov şi Uda Paciurea. Oraşul cel mai apropiat e Turnu Măgurele, la 25 km. Populaţia comunei, coordonată de edilul Florica Bărbulescu (foto), e de 1.915 persoane. Deşi localitatea se numeşte Uda, o perioadă nu a avut apă potabilă. “S-au forat nişte puţuri la Paciurea, dar conductele nu făceau faţă şi nu duceau apa la toate gospodăriile. Problema e rezolvată acum”, explică Petre Rădan, care se ocupă cu afaceri agricole.
↑ Acesta este terenul pe care joacă formaţia Udinese Uda Clocociovfotografii:sportsud.ro