Tricolorii îi amenință pe francezi înaintea meciului din debutul Campionatului European: ”Eu cred într-un 1-1!”

Comentează

Franța - România, meciul de deschidere al campionatului European de Fotbal din Hexagon, este privit de tricolori ca un prilej de a fura ochii lumii. Claudiu Keșeru, fost jucător în Hexagon, le-a promis „cocoșilor” că le va face zile fripte.La conferința de presă de azi, de la Paris, au mai vorbit Răzvan Burleanu, dar și Viorel Moldovan și Ionuț Badea, „secunzii” lui Anghel Iordănescu. Iată ce au spus cei patru la conferința de presă de la Ambasada României de la Paris.„Vă asigur, și aici vorbesc în numele tuturor băieților care pot fi convocați la Campionatul European, că vom trata meciul de deschidere cu mare determinare și că vom avea o prestație bună. Eu cred într-un rezultat de egalitate, 1-1. Chiar dacă în preliminarii nu am marcat foarte multe goluri, echipa a practicat un joc ofensiv și are o preocupare permanentă pentru organizarea atacului”, a spus Claudiu Keșeru. „Consider că echipa Franței are șanse foarte bune la câștigarea titlului european, dar sper într-un rezultat pozitiv pentru noi în meciul de deschidere. Îmi doresc ca ambele echipe să treacă de faza grupelor și să se întâlnească și a doua oară la Euro 2016”, a declarat Răzvan Burleanu.”Poate nu avem individualități cum vedem la cele mai puternice echipe ale Europei, dar avem o echipă omogenă, disciplinată tactic. Naționala României are forță de grup și este greu de manevrat de adversari”, a completat Viorel Moldovan.”În campania de calficare pentru Euro 2016 nu am avut o bază de selecție deosebită. Statistic vorbind, în România sunt legitimați pentru fotbal doar 0,5% din totalul populației, dar sperăm ca prin programele de dezvoltare lansate de FRF acest aspect să se îmbunătățească în următorii ani. Am pornit inițial de la un grup de 70 de jucători selecționabili pentru Euro. Acum, după mai multe evaluări, am ajuns la 45. La finalul lunii mai, vom anunța lotul de 23 pentru turneul din Franța”, a încheiat Ionuț Badea. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
delfin înotând în marea neagră
13:02
264 de delfini au eșuat morți pe plajele românești, în vara anului 2026. Care sunt cauzele acestui număr-record
Arhiva foto
13:08
Dan Dungaciu refuză să vină la proces și să fie audiat pentru abuz în serviciu. Avocatul „numărului 2” din AUR: „N-a avut intenția de a încălca legea”
MONDEN
Au început filmările noului sezon Chefi la cuțite
13:39
Au început filmările pentru noul sezon „Chefi la cuțite”! Anunțul făcut de Antena 1
Rihanna și Rocki, fiica ei
13:35
Rihanna și fiica ei, îmbrăcate în roz din cap până în picioare la petrecerea de 1 an a micuței Rocki. Au purtat ținute Dior asortate
POLITIC
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Ultimele știri
14:46
Ce a pățit Maurice Munteanu la Asia Express. Experiența din China l-a marcat: „Am fost în pragul SMURD-ului”
14:45
Kim Kardashian a primit doar 1 euro despăgubiri după jaful armat din Paris. Hoții i-au furat bijuterii de peste 6 milioane de dolari
14:37
Cum a reacționat Gabriela Cristea după ce fetele ei au fost jignite. „Au simțit nevoia să spună lucruri groaznice. Se termină orice discuție”
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
O tânără care sărută blând pe cap nou-născutul purtat într-un sistem de wrap textil verde, într-un cadru casnic.
14:14
O tânără bonă câștigă 14.000 de euro pe lună, dar lucrează numai noaptea, fără zile libere
Curățenie în casă în 60 de minute: Trucuri rapide - O femeie pulverizerizeaza soluție de curățare pe o masă de lemn
12:10
Curățenie rapidă în 60 de minute: trucuri eficiente pentru o casă impecabilă fără efort
La 96 de ani, Joy Ryan continuă să inspire generații prin călătoriile sale alături de nepotul său, Brad. Sursă foto Instagram/grandmajoysroadtrip
12:05
La 91 de ani, o pensionară a ajuns să călătorească în jurul lumii alături de nepotul ei. Cinci ani mai târziu, urmează să viziteze al șaptelea continent
Casier la supermarket
11:00
Olimpic la matematică, ajuns casier de supermarket: povestea tânărului genial al cărui unic sprijin era o pisică
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Serviciile de ambulanță din România se confruntă cu o criză financiară fără precedent. Sursă foto Shutterstock
12:52
Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără bani pentru combustibil și medicamente în luna septembrie. Lider sindical: „Încercăm să sensibilizăm preşedintele”
O imagine cu fața lui Isus pe un steag purtat pe spate de un protestatar, langa un al protestatar care tip la protestul fermierilor din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
12:24
Vasile Bănescu, despre imaginea care l-a șocat la mitingul din Piața Victoriei: „Batjocorirea lui Iisus prin târârea Sa în mijlocul urii”
tânăr supărat
12:15
Românii rămân cu 6 ani mai mult în casa părinților decât finlandezii, din cauza sărăciei și a chiriilor mari
Un bărbat purtând o căciulă neagră și un cojoc din blană de oaie, privind fix spre cameră în mijlocul altor participanți la un protest în aer liber, unde se observă și un steag al României.
11:49
Ciobanii care protestează în București au fost chemați la Cotroceni, după ce au depus 16 revendicări la Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?