La Steaua domneşte haosul după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf. "Divorţul" de tehnicianul care a adus ultimele două titluri în Ghencea s-a produs sâmbăta trecută, iar de marţi a devenit oficial. Numărul zilelor până la reunirea "roş-albaştrilor", programată pe 13 iunie, a început să scadă vertiginos, dar nimeni n-a luat o hotărâre în privinţa numelui antrenorului care va fi instalat pe banca tehnică a campioanei.
Faptul că Gigi Becali şi Mihai Stoica se află în închisoare îngreunează teribil negocierile pentru aducerea unui nou tehnician. "Abia ne-am despărţit de Reghe. Cantonamentele, amicalele, toate sunt stabilite. E timp şi pentru antrenor. Ce transferuri? Păi, ce, achiziţiile le face antrenorul? E destulă vreme pentru toate", ne-a dezvăluit un conducător stelist. Teia Sponte, mâna dreaptă a lui Gigi Becali a declarat, în exclusivitate pentru SportNews.ro, că patronul n-a decis încă nimic în această privinţă: "Eu nu mai am nicio implicare de doi ani. Gigi are alte probleme. Noul antrenor nu e primordial pentru el acum".
Variantele sunt cele vehiculate deja. Mihai Teja este favoritul lui Gigi, pentru că este şi machedon, dar şi pentru că a demonstrat deja ceva la o echipă de prima ligă, "U" Cluj. Becali a mai ordonat însă să se strângă referinţe şi despre Gâlcă. Un semn că selecţionerul echipei naţionale de juniori Under 17 a României îşi pregăteşte terenul este că Laurenţiu Roşu a anunţat că vrea să plece de la Petrolul, cu toate că Răzvan Lucescu, antrenorul "găzarilor", a insistat să îi rămână alături.
Prin anturajul echipei campioane s-a mai vehiculat o variantă, în cazul în care Teja şi cu Gâlcă nu vor fi de acord cu ofertele pe care le vor primi: "există varianta unui antrenor străin care a mai lucrat în Ghencea". Până acum, la conducerea "roş-albaştrilor" s-au aflat doar patru tehnicieni străini: Walter Zenga, Oleg Protasov, Cristiano Bergodi şi Ronny Levy. Mai este şi Massimo Pedrazzini, italianul căruia Gigi Becali i-a botezat un copil. Acesta a primit şansa să fie principal, dar s-a făcut de râs şi a fost imediat dat afară.
Jucătorii au plecat în vacanţă cu nervii la pământ, fiindcă n-au primit salariile în ultimele patru luni. Acesta a fost şi motivul care l-a făcut pe Reghecampf să nu se mai uite înapoi şi să nu-şi respecte promisiunea făcută "fratelui mai mare", Gigi, de a mai sta până ar mai fi câştigat încă un titlu.