Perioada de mercato s-a încheiat, dar nu pentru toată lumea. Până pe 18 decembrie, fotbaliștii liberi de contract pot semna noi angajamente.
Pe piață, fără echipe, sunt jucători nume care au însemnat ceva în fotbalul mondial, precum Gourcuff, Vlaar și Schelotto.
Yoann Gourcuff, 29 de ani, era văzut drept urmașul lui Zidane la naționala Franței, însă n-a confirmat, iar acum a ajuns șomer.
În ceea ce-l privește pe olandezul Ron Vlaar (30 de ani), acesta a activat ultima oară la Aston Villa și ar fi dorit de Lazio Roma, formația lui Ștefan Radu.
Ezequiel Matias Schelotto, 26 de ani, a fost împrumutat ultima oară la Chievo, dar n-a confirmat pe nicăieri. A trecut pe la Inter, Atalanta, Parma, Cesena, Sassuolo, Catania. S-a născut în Argentina, dar are o selecție la naționala de seniori a Italiei.