Era cunoscut faptul că Puşa Diţă a renunţat la maraton, la antrenamente, la intervale, sprinturi, fartlek-uri sau tempo-uri, retragere ce a făcut-o mai mult forţată, împinsă, de indiferenţa şi incompetenţa oficialilor de la Federaţia Română de Atletism şi a celor de la clubul Dinamo.
A venit vremea ca medaliata cu aur de la Beijing, China (2008) să aibă şi o retragere oficială, la un concurs de maraton, şi a ales Martonul Bucureşti. Chiar dacă nu va participa la cursa de peste 42 de kilometri, Diţă va lua startul mai mult ca sigur la Cursa Populară.
”Am ţinut să mă retrag aici, în România, pentru că iubesc această ţară, chiar dacă am avut oferte şi din America”, a spus maratonista care va pleca spre casa părintească din Turburea pentru o mini-vacanţă.
Retragerea Constantinei Diţă a fost ”salutată” şi de secretarul general FRA Florin Florea, acelaşi care alături de conducerea actuală a forului naţional de atletism se împotrivea la o posibilă repatriere a fostei campioane olimpice.
A şaptea ediţie a Maratonului Bucureşti se va desfăşura în zilele de 4-5 octombrie 2014 şi se aşteaptă peste 8.000 de participanţi la cursele de maraton, semi-maraton, ştafete sau la cursa populară de 2,9 km.