Vă vine să credeți? Dacă practicați jocurile de noroc ”ardeți” mai multe calorii decât Usain Bolt în cursa de 100 m!

Comentează

Profesorii şi studenţii Universității de sport din Arizona (SUA) au calculat ce consum caloric presupun câteva întreceri sportive, respectiv câteva activităţi obişnuite practicate de majoritatea oamenilor.

Concluziile studiului lor te lasă mască. Faptul că maratonul este cea mai solicitantă disciplină sportivă nu are darul să surprindă, dar urmează primul şoc. Pe locul secund în topul celor mai solicitante sporturi se află tirul cu arcul, care bate şi cursa de 1.500 de metri, dar şi pe cea de 100 de metri! Explicaţia?

În timp ce efortul depus de Usain Bolt într-o finală olimpică la 100 de metri se încheie după circa 10 secunde, o finală la tir cu arcul poate să dureze şi 3 ore, iar finaliştii trebuie să rămână extrem de concentraţi pe toată această perioadă, dacă vor să aibă şanse la medalii. Iar efortul îndelungat presupus de păstrarea concetrării “mănâncă” mai multe calorii.

Asta, mai treacă meargă, pentru că în ambele cazuri e vorba de sport, dar vine rândul şocului numărul 2, mai mare decât primul. Studiul Universităţii din Arizona, citat de The Economist, pretinde că mai multe calorii decât Usain Bolt în finala olimpică la 100 de metri “arde” chiar şi orice om care obişnuieşte să petreacă câteva ore într-un cazino, în faţa mesei de ruletă sau a altor jocuri de noroc!

Topul caloriilor “arse” în diferite activităţi

1. Maraton 1831 kilocalorii (kcal)2. Tir cu arcul 1084 kcal3. 1500 de metri 265 kcal4. Dansul 110 kcal5. Scufundări 75 kcal6. Înot sincron 60 kcal7. A mătura / a da cu aspiratorul 47 kcal8. Jocuri de noroc la cazino 39 kcal9. 100 de metri 30 kcal10. Întâlnire la care stai jos 25 kcal11. Aruncarea greutăţii 23 kcal12. Rugăciune în genunchi 22 kcal13. A tricota 22 kcal14. Săritura cu prăjina 12 kcal15. Săritura în lungime 10 kcal

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Păsări pe albia uscată a Dunării, în satul Rasova, 12 august 2026
15:34
Dunărea a secat dramatic, se fac măsurători de urgență pe teren. Debitul fluviului este de trei ori mai mic decât cel normal
O ursoaică cu puii ei în Carpații din România
14:52
Vânătorii au depus deja primele cereri pentru împușcarea urșilor, după ce legea a apărut în Monitorul Oficial
MONDEN
„Romanian Festival” organizat în California (SUA) | sursa foto: PR
15:40
Mici și sarmale la doi pași de Silicon Valley. Cine e cântăreața româno-americană care a organizat un festival în SUA
Catalin Maruta si Andra
15:23
Cătălin Măruță a dezvăluit care este cea mai mare teamă a lui. „Ei văd doar niște fragmențele sau doar niște reinterpretări ale altor oameni”
POLITIC
Curtea Constituțională a României
14:35
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Protest USR în Parlamentul României
13:15
Parlamentarii USR au protestat în plenul Camerei Deputaților și au cerut înființarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos - Nordis”
Ultimele știri
16:18
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
16:18
Un mecanic român care lucrează exclusiv pe mașini Ferrari a fost pus să repare un Citroen C3 nou și a plecat acasă cu mașina, după ce a rezolvat problema
16:16
Merită banii Google Pixel 11 Pro XL? Review complet pentru noul flagship cu și mai multe funcții AI
16:14
Porsche dă afară 30% dintre angajați și are o nouă strategie prin care se bate cu Ferrari și Lamborghini
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
BUDAPESTA, UNGARIA – 13 AUGUST 2014 Vizitatori ai festivalului de muzică Sziget în fața scenei principale
15:58
Cum transformă un festival de muzică turismul din Budapesta și ce caută tinerii când ajung în Ungaria. Mecanismul pe care România îl poate prelua
șoferiță din SPania de 101 ani
15:33
Șoferița de 101 ani, din Spania, care conduce o mașină cumpărată acum trei decenii: „Fără mașină știu deja că nu sunt bună de nimic”
textul „Biohacking” pe fundal galben, înconjurat de diverse obiecte ce fac parte dintr-un stil de viață sănătos
Longevitate
15:30
Biohacking pentru începători: 5 obiceiuri simple susținute de cercetare
Foto: tonerpartner
15:08
Mitul costului de „câțiva bani” la centrele de copiere
Sistem de încălzire cu radiatoare albe în locuință
12:22
Cum să economisești la factura de încălzire fără să schimbi centrala: „Pierderile de căldură pot fi reduse cu până la 70%”
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
Bijuterii din metal galben cu aspect de aur, ascuns în două perne, descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu
13:32
O tânără moldoveancă a rămas fără bijuterii de 660.000 de lei, după ce le-a ascuns în două perne, dar a fost prinsă la frontiera cu România
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
13:32
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește