Sara Harding (33 de ani), o celebră cântăreaţă din Anglia, şi-a dorit încă din copilărie să conducă un bolid Ferrari. Moderatorii unei emisiuni auto au vrut să îi îndeplinească visul. ”Blonda” s-a urcat la volan şi a făcut aproape instantaneu o pagubă de 10.000 de euro.
Artista din Anglia le-a spus producătorilor emisinii că visul ei din copilărie este să conducă un Ferrari. Englezii s-au gândit că se îmbină perfect o maşină scumpă şi puternică cu o blondă sexy.Aşa că au adus o maşină roşie ca focul şi pe Sara Harding şi au vrut să facă un test-drive. Artista s-a echipat cu cască, şi-a pus centura de siguranţă şi a vrut să pornească cu bolidul pe circuit. Din păcate, atât pentru ea, cât şi pentru maşina de 200.000 de euro, după doar 20 de metri s-a oprit cu bolidul în altă maşină!