Getafe a terminat la egalitate, 1-1, cu Levante, în etapa a 14-a din Primera Division. Golul echipei lui Cosmin Contra a fost marcat de fostul jucător al Astrei Giurgiu, francezul Karim Yoda.Getafe continuă forma bună de la sfârșitul anului. După victoria cu Eibar (3-0), din Cupa Spaniei, echipa lui Cosmin Contra a făcut egal, în deplasarea de la Levante (1-1). Getafe a deschis scorul prin Karim Yoda, fostul jucător al Astrei Giurgiu. În minutul 56, la un contraatac al oaspeților, Yoda a preluat mingea la 30 de metri, a intrat în careu și a înscris, în stânga lui Marinio.Francezul a marcat și în prima repriză, dar golul său a fost anulat pe motiv de fault în atac. Este al partulea gol al lui Yoda din acest sezon, care se pregătește de vizita Barcelonei, de săptămâna viitoare.Echipa lui Contra nu și-a putut păstra avantajul decât un sfert de oră. Intrat de zece minute pe teren, Rafael Martins a adus egalarea pentru Levante, semnând primul gol al unui străin pentru echipa din Valencia în acest sezon. S-a terminat 1-1. Levante ocupă locul 15, la 3 puncte avans față de prima echipă de sub linia retrogradării, Cordoba, 10 puncte, în timp ce Getafe se află pe poziția a 12-a, cu 15 puncte.Levante: Marino - Ivan, D. Navarro, Vyntra, Karabelas - L. Morales (78 Camarasa), P. Diop, M. Sissoko (68 Ruben Garcia), Ivanschitz - Casadesus, Barral (61 Rafael Martins)Antrenor: Lucas AlcarazGetafe: Guaita - Valera, Naldo, Velazquez, Escudero (24 Alexis) - Rodriguez, Lacen - K. Yoda, Michel (78 Pedro Leon), Hinestroza (46 A. Vazquez) - LafitaAntrenor: Cosmin ContraVEZI AICI GOLURILE PARTIDEI LEVANTE - GETAFEÎn cealaltă partidă a zilei, Eibar a învins pe Almeria cu 5-2. Fostul stelist Pantelis Kapetanos a înscris un gol superb.VEZI DETALII AICI.