Situaţia incertă a Stelei care brusc a devenit "FC Gazde", după decizia ÎCCJ de a da Armatei marca acestui club, îi contrariază şi pe rivalii de moarte ai "roş-albaştrilor", cei de la Dinamo. Florin Răducioiu (44 de ani), fosta mare glorie dinamovistă, care, la finalul anilor 80 şi începutul anului 1990, a marcat la foc automat în poarta "militarilor", deplânge această stare de lucruri, care, după părerea multora, s-ar putea termina inclusiv chiar cu "radierea" celei mai galonate echipe din fotbalul românesc."Nu e normal ce se întâmplă la Steaua. Dacă se va desfiinţa Steaua se vor schimba multe lucruri în fotbalul românesc. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi", a declarat Florin Răducioiu la lansarea firmei "Best Business Sport", construită de Mircea Sandu, Dumitru Mihalache şi Daniel Prodan.
Florin Răducioiu ştie că şi echipa lui de suflet, Dinamo, trece printr-o perioadă nefastă, dar visează să ajungă pe banca tehnică a "câinilor". "Dinamo m-ar tenta, ar fi o onoare să ajung antrenor acolo, dar acum nu cred că e posibil. Rednic ar fi o soluţie foarte bună", a mai precizat Florin Răducioiu.Fostul antrenor al echipei naţionale Under 17 a României îşi caută de muncă după ce a fost îndepărtat de şefii de la Casa Fotbalului. "Am vorbit cu impresari care îmi caută de lucru în Italia şi în România, dar cred că mai degrabă în Italia e posibil să apară ceva", a încheiat Răducioiu.Iată câteva dintre golurile marcate de Răducioiu în poarta rivalei Steaua:1990, Dinamo - Steaua 6-4
1988, Steaua - Dinamo 1-1
1990, Dinamo - Steaua 6-4
1990, Dinamo - Steaua 2-2