Viceprimarul comunei Mihăileni din judeţul Botoşani, Sorin Nimerschi, a fost amendat de poliţişti după ce, sâmbătă, în calitatea sa de jucător legitimat la echipa locală Bucovina Rogojeşti, l-a agresat pe arbitrul partidei pe care formaţia sa o susţinea, pe teren propriu, împotriva echipei AS Roma.
În minutul 60 al meciului, între jucătorii echipei gazdă şi arbitrul central, Dumitru Brânză, a avut loc o altercaţie fizică, în contextul luării de către acesta a unei decizii controversate.
Centralul meciului a fluierat finalul jocului, iar, la scurt timp, a mers la sediul Postului de Poliţie din Mihăileni, unde a depus plângere penală faţă de doi jucători de la echipa gazdă, printre care şi viceprimarul Nimerschi.
Poliţiştii au întocmit "actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe" faţă de agresorii arbitrului, însă, în acelaşi timp, l-au sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei pe viceprimar.