10.000 de euro, preţul şansei noi la viaţă! Cristi Istrate are nevoie de transplant de plămâni la Viena
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Câte ceruri se pot prăbuşi peste un copil de nici 13 ani, din Bucureşti, când află brusc, aparent din senin, că viaţa lui poate avea zilele numărate?
Ce poate simţi un băiat zvelt, energic, care obişnuia să “zboare” din bară în bară, gândindu- se că va devenit, poate, un mare portar de fotbal sau care parcurgea kilometri gonind pe bicicletă, când aude un medic spunându-i mamei sale: “Doamnă, bucuraţi-vă de el cât îl mai aveţi în viaţă”?
Şi ce poate să străbată sufletul şi gândul părinţilor al căror copil trece prin aşa ceva? Concret, oricât ne-ar povesti cineva, nu putem afla aşa ceva decât dacă soarta ne pune pe noi înşine în faţa unei asemenea teribile experienţe.
Însă putem simţi durerea, dar şi speranţa în ce spune chiar Cristi, cel mai bun povestitor al propriei drame: “Am înţeles că aceasta e boala mea, că trebuie să lupt cu ea şi cele 26 de pastile pe care le iau zilnic mă ajută să mă simt mai bine. M-am împăcat şi cu ideea că nu mai pot ieşi la fotbal cu băieţii, că nu pot pleca singur în excursii, că nu pot ieşi în club sau într-un mediu cu mult fum de ţigară, aşa cum fac prietenii mei. Că obosesc şi mi se poate face rău după nici 200 de metri parcurşi pe jos. M-am obişnuit cu o viaţă liniştită, plină de restricţii, de pastile şi de vizite lunare la spital. Aş trăi aşa pentru tot restul vieţii, dar aş trăi. Cu oameni dragi lângă mine. Dar boala a avansat prea mult, starea mea e atât de gravă, încât am ajuns să am 8 diagnostice. Iar singura soluţie este un transplant de plămâni, care nu se face în România. Pentru asta am fost la Viena. Costul transplantului în sine va fi decontat de statul român, dar după aceea va trebui să stau cam trei luni acolo, timp în care toate cheltuielile trebuie suportate de familia mea. Cam 10.000 de euro, o sumă mult prea mare pentru noi”.
Are stabilite opt diagnostice
Cele 8 diagnostice au drept “cap de listă” hipertensiunea arterială pulmonară şi insuficienţa cardiacă clasa 3-4. La care se adaugă altele, aproape la fel de grave. Fără transplantul acela, lucrurile nu pot evolua spre bine. Nu pot nici măcar sta pe loc.
Operaţia aceea e singura şansă pentru “renaşterea” adolescentului, care, din cauza bolii, a şi devenit un băiat retras, care se simte diferit faţă de colegii şi de prietenii lui. Dar “diferit” într-un fel în care nu şi-ar fi dorit niciodată să fie.
Pentru că el visa să zboare din bară în bară. Să se bucure, să râdă, să se agite, să afle, să facă până şi greşelile inerente vârstei. Să trăiască! Hai să-l ajutăm pe Cristi s-o facă!
