La Colegiul National "Spiru Haret" din Capitala, aproape 400 de tineri au asteptat ieri timp de trei ore sa le fie distribuite subiectele la proba scrisa de Limba si literatura romana a examenului de Bac. Potrivit directorului liceului, Adrian Pascu, aceasta problema a aparut din cauza unui copiator care a functionat mai greu decat de obicei. Elevii au intrat in sala epuizati, lucru care i-a nemultumit profund si pe parintii care-i asteptau in fata colegiului. Peste 24.000 de candidati s-au inscris la sesiunea din august a examenului de bacalaureat.
Pentru prima data in acest an, cei circa 66.000 de elevi respinsi la prima sesiune de capacitate mai au sansa in a doua sesiune de examene. "Candidatii la sesiunea a doua trebuie sa inteleaga faptul ca testul din august nu a fost conceput ca o solutie salvatoare pentru cei care nu au invatat. Nu toti vor promova examenul", a adaugat Vasile Molan, presedintele Comisiei de examinare.