Prima data a fost marcată în anul 1987, la recomandarea Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populației globale, cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-și concentra atenția asupra urgenței și importanței problemelor omenirii.

De la o ediție la alta, această zi a câștigat popularitate, bucurându-se de sprijin și de interes din partea organizațiilor și a oamenilor din întreaga lume.

Organizațiile non-guvernamentale, grupurile oamenilor de afaceri, organizațiile comunitare și alte instituții desfășoară, cu ocazia acestei zile, diverse activități educaționale: seminarii, sesiuni de informare educațională, ateliere, cursuri, dezbateri, mese rotunde și concursuri educative axate pe creșterea gradului de informare a oamenilor pe tematica aleasă, informează Agerpres.

Tema ediției din acest an este „Planificarea familiei: Împuternicirea oamenilor, dezvoltarea națiunilor”, potrivit site-ului www.un.org/en/events/populationday.

„Accesul la o planificare familială voluntară, sigură, este un drept al omului. Este, de asemenea, esențial pentru egalitatea de gen și împuternicirea femeilor și este un factor cheie în reducerea sărăciei. Cu toate acestea, în jur de 225 de milioane de femei care doresc să evite sarcina nu utilizează metode sigure și eficiente de planificare familială, din cauza lipsa accesului la informații sau servicii ori lipsa de sprijin din partea partenerilor sau comunităților lor. Cele mai multe dintre aceste femei cu o cerere insuficientă de contraceptive trăiesc în 69 dintre cele mai sărace țări de pe pământ”, mai notează site-ul citat.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Investițiile în realizarea planificării familiale oferă, de asemenea, câștiguri economice și alte avantaje care pot duce la dezvoltare în viitor, conform Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Ziua Mondială a Populației din acest an coincide cu Summit-ul privind Planificarea Familială, a doua reuniune a inițiativei „Family Planning 2020”, care are drept scop extinderea accesului la planificarea familială voluntară a circa 120 de milioane de femei până în 2020, potrivit www.unfpa.org.

Estimările actuale ale ONU indică faptul că populația lumii crește anual cu aproximativ 83 de milioane de persoane. Presupunând ca gradul de fertilitate va continua să scadă, populația globală va ajunge la 8,6 miliarde în 2030, 9,8 miliarde în 2050 și 11,2 miliarde în 2100.

Divizia ONU pentru Populație colaborează îndeaproape cu agențiile, fondurile, programele și organismele sistemului Națiunilor Unite pentru punerea în aplicare a programului de lucru privind populația și pentru continuarea Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea. Misiunile Organizației Națiunilor Unite, oficiile guvernelor naționale, birourile ONU, cercetătorii, reprezentanții mass-media și publicul se consultă în mod regulat cu Divizia ONU pentru Populație privind estimările și proiecțiile populației, precum și asupra informațiilor și analizelor privind problemele legate de populație și dezvoltare, conform www.un.org.

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
Recomandări
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă


GALERIE FOTO| Viața după ISIS. Reconstrucția Mosulului va costa un miliard de dolari


Creşterea populaţiei mondiale este o problemă căreia i se caută explicaţii ştiinţifice şi i se propun strategii integrate la fel ca şi celorlalte probleme care au dobândit un statut global, chiar dacă în anumite zone ale Terrei populaţia evoluează uneori în contradicţie cu tendinţa generală, aşa cum se întâmplă în „Bătrâna Europă”. Continentul nostru îşi justifică numele prin creşterea vârstei medii a locuitorilor şi scăderea continuă a populaţiei, ca şi în România.

11 iulie, Ziua mondială a populației. Populaţia României 

  • La 1 ianuarie 2015, populaţia rezidentă* a României a fost de 19.870,6 mii locuitori. Populaţia feminină a fost majoritară, cuprinzând 10163,6 mii persoane care reprezintă 51,1% din totalul populaţiei rezidente, potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică.
  • Comparativ cu 1 ianuarie 2014, la 1 ianuarie 2015 se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea populaţiei tinere (de 0-14 ani) cu 13,5 mii persoane, ponderea acesteia fiind constantă (15,5%) şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste) de la 16,5% la 17,0% (+78,9 mii persoane).
  • Populaţia adultă (15-64 ani) reprezintă 67,5% din total, în scădere cu 142,0 mii persoane faţă de începutul anului 2014. În cadrul populaţiei adulte a crescut ponderea grupelor de vârstă 15-19 ani, 25-29 ani, 45-49 ani şi 60-64 ani şi a scăzut cea a grupelor de vârstă 20-24 ani, 30-44 ani şi 50-59 ani.
  • În mediul urban locuiesc 10699,0 mii persoane, reprezentând peste jumătate din populaţia rezidentă a ţării (53,8%).
  • La 1 ianuarie 2015, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) deţinea cel mai mare număr de locuitori, cu o pondere de 16,5% în populaţia rezidentă a ţării. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formată din judeţele: Arad, CaraşSeverin, Hunedoara, Timiş) cu o pondere de doar 9,1% în populaţia rezidentă a ţării. Regiunea de dezvoltare Bucureşti–Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populaţia urbană reprezentând 89,4% din populaţia totală a regiunii.
  • Speranţa de viaţă la naştere**, în anul 2015, a fost de 75,41 ani. Femeile au o durată medie a vieţii de 78,91 ani, cu aproape 7 ani mai mare decât speranţa de viaţă a bărbaţilor (71,96 ani). Datorită nivelului diferenţiat al mortalităţii, durata medie de viaţă a populaţiei din mediul urban (76,65 ani), a fost superioară celei din rural cu 2,78 ani (73,87 ani). Pentru ambele sexe valorile duratei medii a vieţii sunt mai mari în urban decât în rural, diferenţele fiind mai accentuate pentru populaţia masculină (3,20 ani), decât pentru cea feminină (1,77 ani).
  • În anul 2015, sporul natural*** al populaţiei rezidente a continuat să fie negativ (de – 75,7 mii persoane), valori negative ale sporului natural înregistrându-se în toate regiunile ţării. Cel mai mare spor negativ s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (- 17,7 mii persoane), iar cel mai mic spor negativ în regiunea Bucureşti-Ilfov (-2,9 mii persoane). Sporuri negative semnificative s-au înregistrat  şi în regiunile SudVest Oltenia (-12,7 mii persoane), Sud-Est (- 11,7 mii persoane) şi Nord-Est (-10,4 mii persoane).
  • În perspectiva anului 2060, se anticipează că numărul populaţei rezidente a României va continua să scadă, ajungând în anul 2060 la 13 milioane locuitori (varianta mediană), cu aproape 7,0 milioane locuitori mai puţin în comparaţie cu populaţia rezidentă înregistrată la 1 ianuarie 2015. În nicio variantă de proiectare, populaţia României nu va înregistra creşteri. În varianta optimistă (presupunând creşterea fertilităţii, creşterea speranţei de viaţă şi un sold pozitiv al migraţiei externe), în 2060, ţara noastră ar avea 14,3 milioane locuitori, cu 5,6 milioane locuitori mai puţin faţă de anul 2015, iar în cea pesimistă (presupunând scăderea şi apoi menţinerea la un nivel redus a fertilităţii, creşterea speranţei de viaţă şi un sold pozitiv al migraţiei externe) populaţia ar putea ajunge la 12,5 milioane de locuitori, înregistrând o diminuare de 7,4 milioane locuitori.
  • Pe regiuni de dezvoltare până în anul 2060 (varianta mediană) populaţia rezidentă va înregistra scăderi cuprinse între 1,5 milioane locuitori în regiunea Sud-Muntenia şi 444,8 mii locuitori în Bucureşti-Ilfov. Diminuări importante ale populaţiei rezidente (cu circa un milion de locuitori) se vor înregistra şi în fiecare dintre regiunile Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia.

TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați
Recomandări
TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați

11 iulie, Ziua mondială a populației. Divizia de Populaţie ONU:

  • la 1 iulie 2015, populaţia lumii a fost de 7,3 miliarde locuitori;
  • pentru anul 2060 se prognozează că populaţia va fi de aproape 10 miliarde locuitori;
  • se estimează că populaţia Terrei va creşte anual cu 1,1%;
  • ţara cu cea mai mare creştere a populaţiei, în anul 2014, a fost Oman, urmată de Liban, Niger, Kuwait şi Sudanul de Sud.

*Conform precizărilor regulamentelor internaţionale: Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind statisiticile comunitare din domeniul demografiei; Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 205/2014 al Comisiei din 4 martie 2014 de stabilire a condiţiilor uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile demografice europene, în ceea ce priveşte defalcarea datelor, termenele şi revizuirile de date.

**Datele nu sunt definitive.

***Datele nu sunt definitive.


Gestul făcut de Tudor Chirilă în timpul unui concert: „Rămân să cânt chiar și…”. Câți artiști ar proceda ca el?


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI