Unul dintre cele mai mari și civilizate orașe din Lume se confruntă cu probleme specifice Lumii a treia. Ministerul Sănătăţii din Austrația avertizează că 12 medici stomatologi din diferite clinici din Sidney au fost acuzaţi de încălcarea regulilor de igienă – echipamentele medicale erau nesterilizate corespunzător, iar condiţiile de igienă erau precare -, recomandând pacienţilor, ca măsură de precauţie, să-şi facă teste de sânge pentru a verifica dacă au fost infestaţi cu virusul HIV.
În timp ce directorul pentru Protecţia Sănătăţii din cadrul NSW, Jeremy McAnulty, declară că, în prezent, nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire din această cauză, iar riscul de transmitere a bolilor este scăzut, există totuşi îngrijorări legate de persoanele care au realizat astfel de proceduri medicale invazive.
”Este important să subliniem că nu avem nicio evidenţă în acest moment, că nu a fost înregistrat niciun caz de transmitere a vreunei boli. Experţii sunt îngrijoraţi de numărul de probleme referitoare la posibilităţile de infectare din aceste clinici, de riscul pe care îl reprezintă aceste centre medicale”, a declarat McAnulty.
„Sperăm să nu existe cazuri de transmitere, având în vedere că riscul infectării este mic, dar este cel mai indicat ca oamenii să-şi verifice starea de sănătate, făcând aceste analize pentru că există tratamente pentru bolile respective”, a adăugat el.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.