140 de polițiști din București vor asigura ordinea la meciul de fotbal de mierccuri dintre Dinamo și FC Cluj, de pe Stadionul 'Național Arena' din Capitală, a anunțat Direcția Generală a Primăriei Municipiului București.
Polițiștii vor acționa atât pentru menținerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât și în alte zone de interes operativ, asigurând, totodată, accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulația rutieră.
În acest sens, polițiștii vor organiza și intensifica acțiunile de patrulare în stațiile de metrou și în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înșelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din genți sau buzunare, respectiv a furturilor de/din auto.
Totodată, Poliția Capitalei va accentua activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor săvârșite cu violență și a faptelor de natură să împiedice desfășurarea normală a acestui eveniment.
Polițiștii rutieri își vor intensifica acțiunile derulate pe principalele artere de circulație, în punctele ce prezintă risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului și prevenirii evenimentelor rutiere, limitarea excesului de viteză și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice.
Pentru asigurarea desfășurării în deplină siguranță a manifestării sportive, precum și pentru evitarea apariției unor situații conflictuale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Poliția Capitalei face și câteva recomandări celor care merg la meci:
În plus, Poliția transmite că, dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, nu ezitați să solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție ori să apelați numărul unic de urgență 112. Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544.