2017, an de apă și foc. Dezastrele care ne-au zguduit lumea

Comentează

Dezastrele naturale au provocat pierderi de 306 miliarde de dolari, în 2017, după cum estimează o companie elvețiană. Suma este în creștere cu 63% față de anul precedent. Uragane, cutremure și incendii de vegetație sunt doar câteva dintre catastrofele care au făcut ravagii în acest an.

Pierderile economice totale provocate în 2017 de catastrofele naturale sunt estimate la nu mai puțin de 306 miliarde de dolari, în creștere față de 188 de miliarde de dolari, în 2016, estimează grupul elvețian de reasigurări Swiss Re. Peste 11.000 de persoane au decedat sau sunt dispărute în acest an din cauza catastrofelor naturale, se mai arată în raport.

"Pierderile economice şi despăgubirile plătite de asigurători s-au accelerat în al doilea semestru al anului, în principal din cauza celor trei uragane -Harvey, Irma şi Maria- care au lovit SUA şi Insulele Caraibe, precum şi a incendiilor de pădure din California", susţine Swiss Re.

Grupul elveţian estimează că industria de asigurări şi reasigurări va suporta pierderi de 93 de miliarde de dolari pentru impactul combinat al uraganelor Harvey, Irma şi Maria iar pierderile economice vor fi mult mai mari după ce vor fi stabilite costurile totale.

Harvey, Irma și Maria - uraganele care au devastat SUA și Caraibele

Arhiva foto

Statele Unite și insulele din Caraibe au fost anul acesta măturate de nu mai puțin de ... trei uragane. Harvey, Irma și Maria au lăsat în urma lor un adevărat prăpăd, în lunile august și septembrie. Mai multe insule din Caraibe au fost complet devastate, iar anumite zone încă au probleme să-și revină. De exemplu, o treime din locuitorii din Puerto Rico sunt în continuare fără curent electric, la trei luni după ce uraganul Maria a măturat insula.

Arhiva foto

Uraganul Harvey a fost primul care a făcut prăpăd, provocând moartea a peste 80 de persoane. Statul american Texas a fost devastat, iar pagubele s-ar ridica la aproximativ 100 de miliarde de dolari. A urmat uraganul Irma, care a fost unul dintre cele mai puternice. Acesta a distrus mai multe insule din Caraibe, înainte să lovească Cuba, Bahamas și statul american Florida.

Cutremure devastatoare în Mexic

Arhiva foto

una septembrie a fost una neagră pentru Mexic, țară care a fost zguduită de două seime puternice.Primul seism a avut magnitudinea de 8,1 și a provocat moartea a aproape 90 de oameni, cei mai mulți dintre cei afectați fiind din zonele rurale ale țării. Aproape două săptămâni mai târziu, țara a fost zguduită de un alt cutremur, cu magnitudinea de 7,1. De această dată, cutremurul a provocat pagube mult mai mari. Aproape 300 de oameni au murit, printre care și 20 de elevi peste care s-a prăbușit școala.

Cel mai devastator cutremur a avut loc la granița dintre Iran și Irak

Arhiva foto

Seismul din Mexic nu a provocat însă cele mai mari pagube. În luna noiembrie, peste 600 de oameni și-au pierdut viața, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,3, care a avut loc la granița dintre Irak și Iran. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în Iran, unde aproximativ 70.000 de oameni au avut nevoie de ajutor.

California, devastată de incendii

Arhiva foto

Statul american California s-a luptat parcă tot anul cu incendiile de vegetație. În luna octombrie, peste 40 de oameni au murit în urma unui incendiu de vegetație, acesta fiind cel mai dramatic bilanț din istoria statului. Doar câteva săptămâni mai târziu, dealurile din apropiere de orașul Los Angeles erau cuprinse din nou de flăcări. Autoritățile au anunțat că au fost cheltuite peste 505 de milioane de dolari în lupta cu flăcările.

Portugalia s-a confruntat cu cele mai grave incendii de vegetație din istoria sa

Nu doar americanii s-au luptat cu incendiile de vegetație. În luna ianuarie, Chile s-a confruntat cu cele mai grave incendii de vegetație. La fel și Portugalia, țară care a fost de-a dreptul devastată. Peste 60 de oameni și-au pierdut viața în urma incendiilor care au distrus țara. De altfel, situația a fost atât de gravă, încât oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta și pentru a cere autorităților să ia mai multe măsuri pentru a preveni incendiile.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...