Viorica Dăncilă l-a propus pe Viorel Ștefan ministru interimar al Cercetării, după demisia lui Nicolae Burnete din funcție. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la Argeș, că a trimis deja la Palatul Cotroceni propunerea sa privind interimarul la Ministerul Cercetării.
Viorel Ștefan ocupă funcția de vicepremier, fără să dețină vreun portofoliu. El a fost ministrul Finanțelor în cabinetul Grindeanu.
În urmă cu o săptămână, Nicolae Burnete a anunțat că își dă demisia din funcție. Burnete se afla pe lista de remaniabili, fiind unul dintre miniștrii care nu s-au remarcat, în cele opt luni de mandat.