1.591 de pacienți diagnosticați cu COVID-19 sunt internați, în prezent, în secțiile de terapie intensivă din toată țara, potrivit datelor anunțate, sâmbătă, 20 noiembrie de Grupul de Comunicare Strategică. La nivel național sunt 37 de locuri libere la ATI, cu 12 mai puține decât vineri.
Dintre cei 1.591 de pacienți internați la ATI, 148 au certificat care atestă vaccinarea.
Potrivit datelor din aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.717 paturi de ATI destinate pacienților cu COVID-19, în București fiind avizate de Direcția de Sănătate Publică 390 de paturi de terapie intensivă.
În același timp, la nivel național există o rezervă de 129 de paturi ATI pentru persoanele infectate cu coronavirus, care sunt activate în dinamică în cazul în care numărul pacienților este mai mare decât capacitatea secțiilor.
La nivel național, la acest moment sunt disponibile 37 de paturi libere de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care:
Autoritățile au anunțat, sâmbătă, 20 noiembrie, 2.697 de cazuri noi de COVID după efectuarea a 40.827 de teste. De asemenea, au fost raportate 214 decese, dintre care 43 anterioare.