4 situații de urgență pentru care ar fi bine să fii pregătit în orice moment

Comentează

Sună paradoxal să te pregătești pentru un eveniment neprevăzut, însă, cu toate acestea, există măsuri pe care le poți lua, astfel încât acestea să îți afecteze cât mai puțin viața și să treci cu succes peste ele.

Când te confrunți cu o situație de criză, principala problemă este că nu ai suficient timp la dispoziție să îți pui la punct un plan sau să faci rost de bani pentru a te descurca. Însă cu cât îți iei mai multe măsuri de precauție pentru cele mai sumbre scenarii, cu atât riscul de a ajunge într-o situație dificilă scade. Chiar dacă te gândești că este puțin probabil să ți se întâmple ție, există câteva lucruri simple pe care le poți face, care nu necesită eforturi enorme, pentru a te pune la adăpost de orice eveniment neașteptat.

Un cont de economii te protejează de nesiguranța jobului

Fie că îți pierzi locul de muncă sau compania în care lucrezi este nevoită să facă tăieri drastice de salariu, este bine să ai o rezervă de bani pusă deoparte, din care să îți poți acoperi cheltuielile lunare, precum ratele, chiria sau plata facturilor. Astfel, nu te vei îngropa în datorii și nu vei risca să pierzi lucrurile pentru care ai muncit până acum. Rezerva de economii ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi 3 luni în avans, timp în care îți poți căuta un nou loc de muncă și te poți redresa din punct de vedere financiar.

De asemenea, este bine să știi că există și astfel de locuri din care poți lua bani pe termen scurt, fără dobândă sau comisioane, cu condiția să returnezi suma împrumutată în termenul stabilit. Poate fi o soluție salvatoare atunci când rămâi fără rezerve financiare și nu vrei să te îndatorezi sau să înapoiezi mai mult decât ai avut nevoie.

Rezervele de apă, esențiale în cazul unui cataclism natural

Apa este resursa cea mai importantă pentru supraviețuire. Există numeroase exemple de oameni care au reușit să trăiască săptămâni întregi fără hrană, cât timp au avut la dispoziție apă din belșug. Ghandi a stat fără mâncare 21 de zile, pe vremea când avea 70 ani, persoane care s-au rătăcit în sălbăticie au rezistat perioade îndelungate fără să mănânce, iar medicii estimează că, în medie, un om poate supraviețui fără hrană aproximativ 8 săptămâni.

Însă fără apă nu putem trăi mai mult de câteva zile. Deshidratarea are efecte devastatoare pentru organism, motiv pentru care, în cazul unui dezastru natural, apa devine resursa care face diferența între viață și moarte. Oamenii de știință ne recomandă să avem în permanență în casă rezerve de apă suficiente pentru cel puțin 3 zile, în caz de evacuare, și pentru 2 săptămâni, în cazul unui eveniment neprevăzut, cu efecte devastatoare.

O boală neprevăzută îți poate da tot bugetul peste cap

Sănătatea este cel mai de preț atu al nostru, iar o boală ne dă peste cap toată viața, dar și pe cea a apropiaților noștri. În funcție de gravitatea afecțiunii, unele tratamente pot fi extrem de costisitoare. De aceea, este bine să îți faci anual analizele medicale și să mergi la controale regulate, astfel încât să depistezi problemele cât mai din timp. Examinează cu atenție pachetul de beneficii de sănătate oferite de compania în care lucrezi și asigură-te că sunt acoperite cât mai multe costuri, de la consultații, până la intervenții de urgență și zile de spitalizare. Asigurarea medicală îți va prinde bine în cazul în care te confrunți cu o problemă, așa că nu omite acest detaliu extrem de important.

Un incendiu sau o inundație îți poate distruge locuința

Nu neglija niciodată importanța unei asigurări a locuinței, care să îți acopere cât mai mult din valoarea unei eventuale pagube și să te pună la adăpost în cazul unei situații neprevăzute. Oricâte măsuri de siguranță ți-ai lua în locuința ta, catastrofele nu depind întotdeauna de tine, așa că nu poți controla în proporție de 100% evenimentele. Incendiile sau inundațiile sunt cele mai frecvente situații dezastruoase și au lăsat pe drumuri sute de familii care nu aveau niciun fel de acoperire. Acum există asigurări obligatorii, dar și cele facultative, care te protejează inclusiv de pagubele pe care le-ai avea în cazul furturilor.

Dacă îți iei niște măsuri minime de siguranță, șansele ca un eveniment neprevăzut să îți dea viața peste cap și să te oblige să pornești iar de la zero scad simțitor. De aceea, oricât de nerealistă ți s-ar părea o astfel de situație, pregătește-te pentru orice scenariu.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Piyaset

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei pe parfumuri, haine și accesorii
12:30
Un șofer acuzat că a forțat un polițist să frâneze, pretinde că a fost confundat. A primit 1.600 de lei amendă, dar instanța din Oradea a anulat-o
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...