Campania inițiată de Metrorex în parteneriat cu două companii, Eco Synergy şi Rematholding, a strâns, în două săptămâni, 40 de tone de deșeuri reciclabile.

E vorba de PET-uri, sticle sau doze de aluminiu pe care călătorii Metrorex le puteau lăsa la două stații de metrou, Pipera și Dimitrie Leonida, pentru a primi o călătorie gratuită.

„Un număr de 18.000 de persoane s-au prezentat la standurile aflate în incinta stațiilor de metrou Dimitrie Leonida și Pipera pentru a recicla, acesta fiind și numărul total de titluri de călătorie gratuite împărțite. De la începutul campaniei, s-au colectat aproximativ 40 de tone de ambalaje”, a transmis, într-un răspuns către Libertatea, directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.

„Campania este considerată un succes”, au menționat surse din cadrul Metrorex pentru Libertatea. Conform acestora, ar putea exista discuții despre o nouă campanie de acest fel, după ce mai mulți călători au cerut înființarea unor astfel de puncte și la alte stații de metrou.

PET=BILET e o campanie premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării și reciclării deșeurilor, cât și creșterea interesului cetățenilor pentru călătoria cu metroul – transport ecologic, nepoluant.

Metrorex:

Deși inițial campania trebuia să se desfășoare până la finalul acestei săptămâni, partenerul Eco Synergy a anunțat că aceasta a luat sfârșit marți, 17 august, pentru că s-au epuizat tichetele de călătorie, după ce făcuseră deja două suplimentări ale bugetului.

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Locul în care va fi înmormântat Ion Ţiriac. Investiţie de 80.000 de euro și...
Playtech.ro
Locul în care va fi înmormântat Ion Ţiriac. Investiţie de 80.000 de euro și...
"Bate Poliţia ăsta, bă!". Doi polițiști locali, luați la pumni în centrul Timişoarei, în miez de noapte
Observatornews.ro
"Bate Poliţia ăsta, bă!". Doi polițiști locali, luați la pumni în centrul Timişoarei, în miez de noapte
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele