43 de turiști, salvați de pe munte într-o singură zi. Salvamont Bușteni: „Oamenii nu știu unde merg”

Comentează
Foto: Facebook Salvamont Bușteni

Salvamontiștii din Prahova au avut 31 de intervenții în ultimele 24 de ore numai în zona Bucegi, iar în total au fost salvați 43 de oameni. „Vin nepregătiti, neantrenați, nu știu unde merg”, a declarat la Digi 24 Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Bușteni.

Printre intervențiile la care au fost solicitați salvatorii montani se numără cazul unui grup, în care se aflau și doi copii de 11 ani, care s-a rătăcit pe munte. Oamenii au pornit pe un traseu greu, despre care aveau informații puține, luate de pe internet, au explicat salvamontiștii.

La Bușteni, un bărbat a cerut ajutorul echipajelor de intervenție pentru că era epuizat fizic. Totul s-a petrecut după ce bărbatul a mers pe jos, în loc să aștepte la coadă, la telecabină, pentru a coborî de pe munte. La mijlocul distanței, acesta și-a dat seama că nu mai poate și a sunat după ajutor.

Totodată, alți turiști au apelat la salvamontiști pentru că un urs le-a ieșit în cale, pe potecă.

Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Bușteni, a detaliat câteva dintre cazurile cu care s-au confruntat salvatorii în weekend.

„Am avut două cazuri de lipotimie, două femei care au urcat cu telecabina. Trecerea bruscă la altitudine și vârsta înaintată au făcut ca aceste femei să fie în imposibilitatea de a se deplasa către obiectivele turistice. Apoi a venit o solicitare de la 3 adulți și 2 copii de 11 ani care au rămas pe Brâul lui Răducu, o zonă care nu e marcată turistic. După câteva ore de căutări și de eforturi, salvamontiștii au reușit să îi coboare cu bine”, a spus Vasilescu.

„A mai venit o solicitare de pe Valea Caraimanului a unui bărbat care s-a epuizat fizic. Nu a mai putut să meargă pentru că lipsa antrenamentului își spune cuvântul în cele mai multe cazuri pe care le avem noi aici. Oamenii vin nepregătiti, neantrenați, nu știu unde merg”, a conchis salvamontistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
13:55
Naufragiu în Marea Java: 6 morți și 107 pasageri salvați de pe un feribot indonezian
Exclusiv
13:55
„Woman Unknown” a câștigat Leul de Aur. Prima reacție a Roxanei Voloșeniuc, redactor șef Elle România, prezentă la Festivalul de Film de la Veneția 2026: „Este extraordinar”
13:17
„Străini pentru propria fiică”. Motivul pentru care doi bărbați britanici nu sunt recunoscuți drept părinții copilului lor
13:16
România este pe locul 6 în UE la oamenii care nu își permit o mașină. Cine e pe primul loc
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă