Salvamontiștii au salvat de pe munte 65 de persoane în ultimele 24 de ore, mai bine de o treime dintre acestea fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, informează, joi, Salvamont România.
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 52 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, a transmis Salvamont România.
Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Voineasa (10 apeluri), Salvamont Prahova (9 apeluri), Salvamont Lupeni (7 apeluri), Salvamont Caraș-Severin - Muntele Mic (6 apeluri) și Salvamont Gorj (5 apeluri)
De asemenea, au fost solicitați să salveze oameni de pe munte și salvamontiștii din Maramureș, Brașov, Predeal, Harghita, Sinaia, Vâlcea, Suceava, Caraș-Severin - Semenic și Sibiu.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 65 de persoane. Dintre acestea, 23 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a notat Salvamont România.
Potrivit Salvamont România, s-au primit 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.
FOTO: Salvamont România (Facebook)
Narcisu 04.01.2024, 13:05
Multi inconștienți vor sa cutreiere munții,dar uita un lucru că muntele nu este o plimbare prin parc...
Andrissima 04.01.2024, 13:31
Trist pentru ca se intampla asta.
lipanileana 04.01.2024, 14:07
Alti oameni inconștienți care s-au aventurat pe munte să le dea de lucru salvamontiștilor.
nicoleta1 04.01.2024, 14:53
Persoane inconstiuente care-si pun viata in pericol
tinca 04.01.2024, 15:34
Atâta mediatizare despre intervențiilor salvamontiștlor în ultimele zile și mereu apar noi cazuri care trebuie rezolvate.