UPDATE: Două elicoptere, unul din București, unul din Cluj Napoca, au fost trimise pentru a-i recupera pe cei 72 de turiști. Aceștia vor fi duși la Cârțișoara, localitate situată la aproximativ 60 de kilometri de Sibiu. ISU Sibiu a amplasat un cort încălzit. La fața locului se va deplasa și un echipaj SMURD.


Raed Arafat a anunțat că două elicoptere vor fi trimise la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, să evacueze turiștii rămași la munte prelungit, fără voia lor. Toţi au fost cazaţi la două cabane, urmând ca în această dimineaţă, după ce defecţiunea va fi remediată, să fie coborâţi. Transfăgărăşanul este închis acum pe timp de iarnă. Autocarul şi maşinele oamenilor sunt la Bâlea Cascadă, la o distanţă de aproximativ 12 kilometri, iar singul mod prin care pot corobî de pe munte este telecabina. La Bâlea Lac zăpada măsoară aproape un metru, iar meteorologii anunţă temperaturi minime care, în timpul nopţii, pot coborî până la minus 22 de grade Celsius, iar maximele zilei nu vor urca mai mult de minus 11 grade Celsius. Turiștii sunt blocați în zona peronului telecabinei de la Bâlea Lac.

Din informaţiile primite de la salvatorii montani, turiştii nu au nicio problemă medicală. Reprezentanții firmei care administrează telecabina spun că este vorba despre o defecțiune care a apărut la o piesă din cabina motoarelor. Potrivit acestora, este o defecțiune dificil de reparat și este posibil ca aceasta să nu fie remediată până mâine.

Proprietarii cabanelor din zona Bâlea Lac sunt dispuși să-i găzduiască gratuit pe turiști și să le ofere o masă caldă daca va fi cazul. Copiii blocați au ajuns în această zonă cu autocarul. Este vorba despre liceeni din Craiova și despre câțiva tineri din Portugalia, veniți la un schimb de experiență.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.