Cei opt bărbaţi au fost coborâţi de poliţia de frontieră olandeză dintr-un avion care sosea din Polonia pe aeroportul Schiphol, audiați și amendaţi din cauză că au refuzat să respecte obligaţia de a purta măşti de protecţie. În plus, potrivit site-ului postului TV NOS, indivizii au deranjat ceilalți pasageri, au stat pe culoar, în picioare, în timpul zborului.
Căpitanul aeroanvei, care a aterizat la Amsterdam duminică. la ora locală 8.00, a fost cel care a anunțat poliția, în raport explicând că persoanele de origine poloneză nu au respectat instrucţiunile echipajului de cabină.
Bărbaţii au fost audiați și au fost nevoiţi să plătească o amendă. Au pierdut zborul de legătură spre destinație, a anunțat poliția de frontieră a aeroportului Schiphol.
„Este la latitudinea Procuraturii să impună noi sancțiuni”, a spus purtătorul de cuvânt de la Schiphol.
Nu a fost menționat numele companiei care a operat zborul, dar două avioane KLM, care au decolat de la Varșovia și Cracovia au aterizat la Amsterdam în jurul orei 8.00.
Foto ilustrativ: EPA