Conform proiectului de nou cod penal, care se preconizează că ar putea intra în vigoare în februarie anul viitor, infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care Relu Fenechiu a primit 5 ani de carceră, va fi pedepsită cu cel mult 3 ani de puşcărie sau cu amendă. Dat fiind faptul că fostul ministru al „Transporturilor" nu are cazier, iar practica judiciară în astfel de cazuri e ca pedepsele să fie orientate spre minimul prevăzut de lege, în situaţia în care decizia finală pentru Fenechiu ar veni după intrarea în vigoare a noul cod penal, ar fi luată în calcul legea mai permisivă, ceea ce înseamnă că fostul demnitar, chiar dacă va fi găsit vinovat ar putea scăpa doar cu o amendă.
Şansele ca acest scenariu să se tranforme în realitate sunt destul de mari, dacă luăm în calcul că instanţele sunt în vacanţa judecătorească şi că termele de redactare a hotărârilor de condamnare sunt de cel puţin trei luni.