Simularea BAC Proba la alegere s-a desfășurat pe 26 martie, cu o prezență de aproximativ 98.000 de elevi, reprezentând 80% din totalul celor peste 123.000 de elevi vizați. În timpul probei, patru elevi au fost eliminați pentru tentative de fraudă, a mai precizat ministerul.
Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat importanța analizării rezultatelor și a discutării acestora cu elevii și părinții, astfel încât elevii să înțeleagă beneficiile participării la simulări. De asemenea, el a anunțat că va verifica modul în care școlile folosesc datele obținute pentru a oferi sprijin individualizat elevilor.
Absenteismul ridicat la simulare este un indicator al tendinței de participare la examenul real de Bacalaureat.
Ministerul Educației a solicitat în urmă cu doi ani două rapoarte din partea Institutului de Științe ale Educației, care au analizat fenomenul și au propus soluții pentru reducerea abandonului școlar.
Printre cauzele identificate, lipsa transportului elevilor către școală a fost evidențiată drept un factor major care afectează participarea la orele de pregătire și, implicit, la examenul de Bacalaureat.
Cercetătorii în științele educației au propus mai multe măsuri pentru creșterea participării elevilor la Bacalaureat, printre care:
- Activități de conștientizare și motivare desfășurate pe tot parcursul liceului, cu implicarea instituțiilor relevante;
- Strategii integrate pentru sprijinirea elevilor vulnerabili în vederea susținerii examenului;
- Organizarea de activități remediale încă din clasa a IX-a, axate pe recuperarea lacunelor, dezvoltarea abilităților de învățare și creșterea autonomiei elevilor;
- Utilizarea efectivă a planurilor individualizate de învățare pentru a sprijini elevii în dificultate;
- Programe de formare dedicate profesorilor care lucrează cu elevi aflați în risc de neparticipare la examen.
Aceste măsuri ar trebui implementate de licee pentru a reduce absenteismul și a crește rata de promovare a examenului de Bacalaureat.
Intervenții necesare la nivelul familiei:
- Sprijin financiar și material pentru susținerea cheltuielilor aferente participării copiilor la
educație - Asigurarea personalului necesar pentru sprijinul și asistența familiilor și elevilor în risc de neparticipare la educație
- Activități de educație parentală
Intervenții necesare la nivelul școlii:
- Implementarea de activități de conștientizare cu privire la importanța susținerii examenului de bacalaureat și implicarea cadrelor didactice în motivarea elevilor pentru participarea la examen, derulate începând cu clasa a XI-a
- Creșterea rolului consilierului școlar și a implicării acestuia în activitățile de motivare a elevilor în risc de neparticipare la bacalaureat
- Implementarea de programe de educație remedială pe tot parcursul liceului
- Proiectarea activităților remediale și a celor de pregătire pentru bacalaureat, adecvate nivelului de competențe al elevilor
- Identificarea unor măsuri de motivare a profesorilor;
- Asigurarea unei mese calde pentru elevii care participă la programe remediale și de pregătire pentru bacalaureat, derulate în afara orarului școlar.
- Dezvoltarea în rândul elevilor, a sentimentului de apartenență la comunitatea liceului și creșterea nivelului de integrare a acestora în mediul școlar
- Asumarea la nivelul organizației școlare a unor obiective și ținte de atins cu privire la
participarea și succesul elevilor la examenul de bacalaureat, monitorizate în baza unor indicatori de performanță, incluși în documentele manageriale ale liceului. - Colaborarea cu angajatorii elevilor care lucrează.
- Corelarea directă a ofertei școlii cu piața locală a muncii
- Organizarea de schimburi de experiență și parteneriate cu licee similare, dar care au procent de promovare mare la bacalaureat
Intervenții necesare la nivelul comunității:
- Asigurarea personalului necesar pentru sprijinul și asistența familiilor și elevilor în risc de neparticipare
- Asigurarea condițiilor de transport școlar gratuit sau decontat integral și la timp, pentru elevii navetiști
- Implicarea poliției în derularea de programe de informare/prevenție desfășurate la nivelul școlilor, pe tema siguranței în școli, a prevenirii și combaterii violenței, a consumului de substanțe psihoactive, a conștientizării efectelor comportamentelor neadecvate
Intervenții necesare la nivel național:
Recunoașterea efortului depus de profesorii care lucrează cu elevii în risc și care reușesc să obțină progrese școlare consistente”
Implementarea de programe naționale de educație remedială pe tot parcursul liceului și de programe de pregătire pentru bacalaureat, în cadrul cărora să se asigure și remunerarea activităților suplimentare desfășurate de profesori
Asigurarea necesarului de consilieri școlari la nivelul liceelor
Asigurarea unei mese calde pentru liceeni, în special pentru cei care provin din familii
dezavantajate socio-economic și participă la programele de educație remedială și/sau de pregătire pentru bacalaureat
Acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete, pentru acoperirea costurilor cu pregătirea particulară pentru bacalaureat (meditații), a elevilor aflați în risc școlar, proveniți din familii dezavantajate socio-economic
Modificarea ROFUIP în scopul de a oferi școlilor instrumentele prin care să promoveze și să impulsioneze participarea școlară, să controleze absenteismul, inclusiv să promoveze participarea la examenul de bacalaureat
Modificări la nivelul proiectării bacalaureatului, cu stabilirea mediei minime la 5 (în loc de 6).
Revizuirea programelor școlare de liceu
Introducerea bacalaureatului diferențiat la liceele tehnologice
Flexibilizarea listei disciplinelor de bacalaureat
Renunțarea la probe de bacalaureat similare pentru diferite profiluri de licee și simplificarea consistentă a programelor de bacalaureat pentru matematică și pentru limba și literatura română, prin orientarea probelor către aspecte practice, aplicative la liceele tehnologice, renunțarea la abordările pur teoretice, adaptarea în funcție de numărul de ore alocat studiului acestor discipline prin planurile cadru
Regândirea rolului diplomei de Bacalaureat pentru parcursul școlar și profesional viitor ale absolvenților de liceu
Organizarea unui program la nivel național de promovare a importanței diplomei de bacalaureat, de motivare pentru participarea la examenul de bacalaureat.
Ultima probă scrisă din cadrul acestei simulări are loc joi, 27 martie 2025: proba E) b) – Limba şi literatura maternă. Elevii vor afla rezultatele, individual, în data de 8 aprilie, mai anunță ministerul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c93a0548acde38c79d398221fa38bcb2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4e57979eaf3636358747584802ba87a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_099fb3c053bef896fff1157a95dbf95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.