UPDATE 10:00. Primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, a transmis condoleanțe după decesul a patru angajați ai municipalității și a cerut măsuri mai aspre pentru scăderea numărului de accidente rutiere.
„Din păcate, astfel de tragedii par a se petrece tot mai des pe șoselele României. De aceea, solicit autorităților centrale să ia măsuri dintre cele mai dure pentru a diminua numărul accidentelor auto. Nu avem voie să ne jucăm cu viața oamenilor, care devin victime nevinovate ale unor șoferi teribiliști, agresivi sau iresponsabili! Sper ca atât Poliția, cât și justiția să își facă datoria cu profesionalism și celeritate!”, a transmis Mihai Chirica pe Facebook.
El a subliniat că Primăria Iași „are mii de angajați care lucrează în spațiul public pentru comunitate și, iată, fiecare dintre ei este expus pericolelor”.
UPDATE 09:05: Poliția a transmis într-un comunicat de presă că șoferița care a provocat accidentul, în vârstă de 39 de ani avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, peste limita legală pentru care devine o faptă penală. Ea a fost dusă la spital unde îi vor fi prevelate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
La locul accidentului au fost trimise două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj de prim-ajutor calificat şi trei echipaje de la SAJ.
„În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
Femeia care se afla la volan are 38 de ani, potrivit publicației locale, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Martorii au precizat că șoferița conducea cu viteză foarte mare, ba chiar, într-un sens giratoriu, aceasta ar fi făcut drifturi, fapt care va fi verificat de polițiștii de la Biroul Rutier Iași.
De altfel, accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă, înregistrarea urmând să ajungă în posesia polițiștilor.
Poliţiştii rutieri urmează să stabilească din ce cauze s-a produs accidentul.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro