Mergi direct la conținut »
Adelin Petrișor, o nouă radiografie a problemelor din TVR: „Nepotisme, amantlâcuri, realizatori care nu au mai realizat nimic”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Adelin Petrișor, o nouă radiografie a problemelor din TVR: „Nepotisme, amantlâcuri, realizatori care nu au mai realizat nimic”

Adelin Petrișor, o nouă radiografie a problemelor din TVR: „Nepotisme, amantlâcuri, realizatori care nu au mai realizat nimic”

Adelin Petrișor, unul din cei mai vechi reporteri ai TVR, a realizat o radiografie a televiziunii publice și spune că problemele postului public nu se trag numai de la numirile politice.

De Mihai Niculescu,

Adelin Petrișor spune că, după controlul politic, marile probleme ale televiziunii publice le reprezintă „nepotismele, amantlâncurile, schema de personal supraîncărcată realizatori care nu au mai realizat nimic de ani, oameni care vin la serviciu câteva zile pe lună, rating mic, emisiuni irelevante, tehnică depășită”.

Înteleg că postarea mea despre prezența Doinei Gradea la Minsk a fost urmată de două scrisori deschise semnate de două colege de-ale mele. PDG-ul este arătat cu degetul pentru pierderea Festivalului George Enescu, pentru ratingul mic, pentru debalansarea politică. Da, numirile politice reprezintă o mare problemă pentru Televiziunea Publică, însă ar trebui să fim cinstiți până la capăt. După umila mea părere, după controlul politic, pentru TVR cea mai mare problemă este…chiar TVR-ul: nepotisme, amantlacuri, schema de personal supraîncărcată, realizatori care nu au mai realizat nimic de ani, oameni care vin la serviciu câteva zile pe lună, rating mic, emisiuni irelevante, tehnică depășită și tot așa”, a scris Adelin Petrișor (foto dreapta) pe Facebook.

Jurnalistul spune că în televiziunea publică există numeroși profesioniști, însă aceștia nu se văd.

Deci vina pentru ceea ce avem azi o poartă politicienii și numiții politic, însă și oamenii din TVR. Mai există profesioniști și lucruri bune în Televiziunea Publică? Sigur, însă de multe ori nu se mai văd din marea de incompetență și rea-voință”, scrie Adelin Petrișor.

Reacția lui Adrian Năstase după ce a aflat că Iohannis vrea să-i retragă decorația
Recomandări

Reacția lui Adrian Năstase după ce a aflat că Iohannis vrea să-i retragă decorația

La finalul postării, jurnalistul trage o concluzie tristă:

„Dacă te uiți cum arată presa din România, țara ar fi avut mare nevoie de un TVR puternic și echilibrat. Dar la fel cum nu are spitale, școli și autostrăzi, nu are nici Televiziune Publică performantă. Mă tem că, din nefericire, avem TVR-ul pe care-l merităm…” .

Postarea lui Adelin Petrișor vine într-o perioadă în care Doina Gradea, președintele TVR, este criticată din interior din cauza faptului că televizunea publică a pierdut transmiterea Festivalului Enescu în fața Trinitas TV.

O altă nemulțumire a angajaților din TVR, care au ajuns să-i ceară demisia, este prezența Doinei Gradea la Jocurile Europene de la Minsk, o competiție transmisă de televiziunea publică, dar pe care reporterii TVR o comentează din România.

Cadoul lui Dragnea de care Orban nu s-a atins. De la cine a primit Sevil Shhaideh 170.000 de euro
Recomandări

Cadoul lui Dragnea de care Orban nu s-a atins. De la cine a primit Sevil Shhaideh 170.000 de euro


Citește și:

Cum a ajuns Festivalul Enescu la televiziunea Patriarhiei. Directorul festivalului: „TVR a cerut bani și exclusivitate. Trinitas a spus că vor da tuturor”

Marina Almășan, text dur la adresa televiziunii publice: „Mi-e silă de lașitatea mea”. Jurnaliștii TVR critică prezența Doinei Gradea la Jocurile de la Minsk, în timp ce reporterii comentează din România

Angajații TVR cer demisia Doinei Gradea. Monica Ghiurco: „Incompetența dumneavoastră ne afectează pe toți”


Close
Închide
  Close