EXCLUSIV/ Adevărul despre ce se întâmplă în Libia. Un inginer român povestește ce a văzut cu ochii lui: ”Am câștigat enorm, dar am plecat de frică”

Comentează
Arhiva foto

Recent, un inginer român din Ploiești a fost răpit în Libia de o grupare înarmată. El era la muncă pe o platformă petrolieră, singura industrie care mai funcționează într-o țară decimată de războaie.

Libia este considerată una dintre cele mai periculoase țări din lume, cu un guvern provizoriu, cu o economie la pământ și o luptă sângeroasă între zeci de triburi rivale.

Am vrut să aflăm ce-i îndeamnă totuși pe români să meargă la muncă acolo. Am vorbit cu un inginer constructor care a stat opt luni la Tripoli. A solicitat să-i fie protejată identitatea. A avut colegi răpiți, unii chiar uciși.

A prezentat o imagine a unui stat corupt, în care industriașii petrolului cotizează cu bani la toate taberele implicate în conflict.

Totuși, spune inginerul, salariul câștigat acolo este de șase ori mai mare ca în România. Așa a ajuns să regrete că s-a întors acasă. ”Acum regret că am plecat de acolo. Am plecat de frică”, spune el.

Zonă de război, dar salarii uriașe

Sunt mulți ingineri români care au lucrat în industria prolifică a petrolului Libiei fostului dictatorul Muammar Gaddafi, unul dintre liderii din Africa apropiați de Nicolae Ceaușescu.

Libia are unele dintre cele mai mari rezerve de țiței din lume, peste 46 de miliarde de barili. Majoritatea exporturilor ajungeau pe piața europeană. Acum, a devenit una dintre cele mai instabile țări din Africa, iar în loc de țiței, exportă refugiați.

În acest context delicat, mai există totuși firme care operează în Libia pentru a reîncerca să pună pe picioare industria. Românii sunt considerați unii dintre cei mai buni experți din domeniu.

Noi am vorbit cu unul dintre inginerii care, în plin conflict, au luat hotărârea de a pleca la Tripoli.

Făceam parte din echipa de proiectare. S-a cerut un mic colectiv de proiectanți la Tripoli. Echipa era formată dintr-un constructor, un instalator electric, un mecanic și un inginer de petrol și gaze. Lucram în strânsă legătură cu colectivul de proiectare din țara respectivă. Era un punct de separare. Acest punct de separare a țițeiului era asistat de operatori. Apoi, trimiteau țițeiul la rafinărie, povestește inginerul român despre începutul experienței sale în Libia.

Ce l-a motivat să meargă acolo?

Salariul m-a motivat să merg în Libia. Nu vă spun ce salariu aveam în Libia, dar vă spun că în două luni de zile muncite am câștigat tot atâția bani cât am câștigat în România într-un an. Salariu de vreo șase ori mai mare decât în țara românească și nu cheltuiam niciun ban. Aveam cazare asigurată, masă asigurată, transport asigurat, securitate asigurată. Toți banii îi strângeam”, spune bărbatul trecut de prima tinerețe.

Inginerul român mărturisește că s-a întors de frică în România, dar că, ulterior, a regretat decizia.

Am stat opt luni la Tripoli și regret că am plecat de acolo. Am plecat de frică. Mi-au spus oamenii să rămân, dar eu am plecat. Când am ajuns în țară și am văzut cum merg lucrurile la noi, am început să regret că am plecat din Libia”, spune el apăsat.

Bani pentru toată lumea în schimbul securității

Inginerul descrie Libia ca pe un stat corupt și precizează că mita nu este nimic ieșit din comun nici în România. E politică de stat”. 

Pentru ca industria petrolului să poată funcționa, rafinăriile din Libia trebuie să cumpere protecție, spune bărbatul.

Se apropia din nou războiul. Era a doua parte a războiului, cea din 2013. Firma pentru care lucram a plecat și au relocat campusul într-o rafinărie. Rafinăria cotiza la ambele tabere. Ei plătesc pe toată lumea, iar rafinăria devine un loc sigur, povestește românul.

A te pune bine cu vecinii era vital, adaugă el.

Șeful nostru îi făcuse pe toți vecinii să fie de partea noastră. Aveam pompe de apă la 200 de metri. Când aveam noi apă, aveau și ei. Nu plăteau niciun bani. Erau tot felul de mici servicii, nu pot să spun că era mită pe față, dar era un ajutor reciproc”, mai spune inginerul.

În Libia, tragediile apar și atunci când toată lumea plătește la timp. O gardă libiană a ucis un muncitor care rămăsese într-un birou și care nu a răspuns la comanda de a ieși afară. Au avut loc și răpiri, la fel cum s-a întâmplat și cu inginerul din Ploiești.

De când a început războiul, firma pentru care am lucrat aducea muncitorii pe mare. Aterizau în Tunis, iar de acolo luau un vapor care îi ducea direct în rafinărie. La un moment dat, nu știu din ce motiv, nu s-au mai dus pe mare și s-au dus pe uscat. I-au răpit și pe ăştia. Erau niște cetățeni vest europeni. I-au răpit. După vreo opt luni de zile, i-au eliberat”, povestește sursa noastră.

Încă nu se știu date clare despre situația românului răpit acum două săptămâni în Libia. ONU a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a acestuia. Compania Națională a Petrolului din Libia anunță că se fac în continuare eforturi pentru eliberarea lui.

Citește și: ANALIZĂ | Parcarea în centrul Bucureștiului costă cât un salariu pe lună sau cât un Logan pe an

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!